Kremlinul nu s-a putut abtine astazi sa nu marcheze – cum altfel decat printr-o alta parada militara – 100 de ani de la evenimentul care aproape ca a curmat civilizatia occidentala.
Nu stiu de ce agentiile de stat care au mentionat centenarul în cauza continua sa scrie „revolutia din octombrie” cu litere mari (Revolutia din Octombrie), dupa modelul Revolutiei franceze, pentru ca aportul civilizator al celor doua este diametral opus.
Desi amandoua au esuat politic prin crearea unor imperii, Revolutia franceza a accelerat instalarea democratiilor, adoptand un document fundamental astazi pentru orice stat de drept – „Declaratia drepturilor omului si cetateanului”.
Atunci cand, pe 25-26 octombrie 1917 (7-8 noiembrie, pe stil nou), bolsevicii au ocupat Palatul de Iarnă din Petrograd, răsturnand guvernul provizoriu democratic, ei au declansat un lanț de evenimente care a dus la moartea a milioane de oameni și a pus in pericol civilizația occidentală.
În țările în care comunismul a triumfat, a fost distrus fundamentul moral al societății, iar personalitatea umana a degradat la nivel de rotita in mecanismul de stat.
Comuniștii au comis crime la scara industriala subjugand moralitatea si credinta. Noul sfant – liderul comunistilor Vladimir Lenin (pe care regimul lui Putin, care se da model de „crediciosenie ortodoxa”, refuza sa-l inhumeze crestineste) – în discursul său din 1920 catre tineretul comunist declara ca „moralitatea s-a supus luptei de clasă”.
Ca urmare, cel puțin 20 de milioane de cetățeni sovietici – din clasa sociala gresita – au fost ucisi de regim sau au murit ca urmare a politicilor sale represive.
Este vorba despre 200.000 de oameni omorâți în timpul „Terorii Roșii“ din 1918-1922 ani; 11 milioane de decese cauzate de foame și deposedări; 700.000 executati în timpul „Marii Terori“ din 1937-1938; alti 400.000 împușcati intre 1929-1953; 1,6 milioane au murit în timpul relocarilor forțate; și cel puțin 2,7 milioane au murit în Gulag-uri – colonii de muncă și așezări speciale in extremul nord sau Siberia. Si asta fara vcitimele celui de-al Doilea razboi mondial, de care comunismul se face vinovat impreuna cu hitlerismul.
Ferocitatea regimurilor comuniste a fost intotdeauna mascata cu pretinsele scopuri nobile ale acestora. Se facea trimitere, evident, la aceeasi Revolutie franceza si sloganul lansat de revolutionarii francezi – Libertate, egalitate, fraternitate!
Acesta a fost motivul pentru care „idiotii utili” din randul intelectualilor occidentali, influentati și de lipsa unui punct de reper etic în rândul comuniștilor, au trecut cu vedere cruzimea si caracterul inuman al statului comunist model – URSS.
Cu ajutorul lor, comunistii au reusit sa internationalizeze „formula fericirii”, exportand revolutiile in alte tari. De aceea, numărul total al victimelor regimurilor comuniste este mult mai mare, de aproape 100 de milioane si include victime din Europa de Est (inclusiv România), China, Cuba, Coreea de Nord, Vietnam și Cambodgia. Practic, comunismul a fost cel mai mare flagel din istoria omenirii.
Dar blestemele celor 100 de milioane de victime ale comunismului pana la urma au fost auzite. URSS s-a prabusit si la fel si statele comuniste din Europa.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
daca-l compari pe ceausecu cu stalin esti prost, nu cunosti pic de istorie.
Tu ce istorie cunosti, trolache? Aia cu „Marele razboi de eliberare a patriei”?? ha ha ha ha
Cand Romania lupta sa se reintregeasca si sa devina o frumoasa democratie, rusnacii inotau in mlastina ca mormolocii.
Vintila, ai deraiat cumplit
Tarul te va pune la zid
Nu ca n’ai fi o starpitura
Dar vrei sa’l egalezi
In minciuna si ura
Revolutia franceza este modelul revolutiei bolsevice.
A adus drepturile omului, dar L’a scos pe Dumnezeu din societate si din viata omului. A deschis calea grozaviilor moderne, a macelurilor si genocidelor comuniste, sataniste…
DAR NAPOLEON!!!!ORGANIZAREA STATULUI ROMAN CHIAR SI LEGILE SUNT NAPOLEONIENE…EU INCLIN SA CRED CA A INCEPUT DE LA COMUNA DIN PARIS.
100 milioane de blesteme
Peste comunistele steme
Ce’au semanat groaza si moartea
Trecute’s toate in cartea
Mortii si’a vietii eterne
Uriase mormane de morti
Care dorm sub troene
Asteapta judecata, toti !
La marea Inviere, se vor scula
Copii si parinti si vor scanda. :
Doamne, faca’se voia Ta !
Domnul va fulgera si tuna !
SI CIND TE GINDESTI CA IN EXZIL LA ZURIC MUSOLINI LUCRA LA ZIARUL” LUPTA DE CLASA”…..ASTA SE PETRECEA CIND SI LENIN SE PREUMBLA PRI ZURIC…..OR FI FOST TOVARASI???
În mod normal numele lor:lenin,stalin,ceausescu etc,ar trebui interzise în țările de origine .Nimicuri ca acestia nu merita sa fie pomeniți!
Este a doua oara de cand postezi pe aici cand spui adevarul ! Incet incet poate te trezesti…