Archive for ianuarie 9th, 2018

  • Reuters: Moscova decide soarta Siriei în negocieri ascunse cu rebelii

    on Ian 9, 18 • in Rusia în lume, Ultrascurte • with 4 Comentarii

    Rebelii islamiști sirieni, aflați sub asediu langă Damasc, preferă să negocieze pacea nu cu adversarul direct în războiul civil – guvernul lui Bashar al-Assad, ci cu aliatul său – Rusia, scrie Reuters. Agenția precizeaza ca negocierile au loc cu reprezentantii ultimului bastion rebel major aflat in apropierea capitalei – în Guta de Est. Corespondentul Reuters a discutat cu reprezentanții a două grupari rebele importante din zona (”Legiunea al-Rahman” și ”Jaish al-Islam”) și a ajuns la concluzia că, deși nu acestia nu cred în succesul negocierilor, consideră că discuțiile cu Ministerul rus al Apărării au mai...

    Read More »
  • Peskov: ”Dispunem de suficiente trupe în Siria pentru a face faţă atacurilor împotriva bazelor noastre”

    on Ian 9, 18 • in Rusia în lume, Ultrascurte • with 3 Comentarii

    Rusia dispune de suficiente forţe rămase în Siria pentru a face faţă posibilelor atacuri asupra bazelor sale, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Kremlinului, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro. „Contingentul care rămâne, infrastructura militară care rămâne, la bazele militare de la Hmeimim şi Tartous, sunt complet capabile să lupte împotriva acestor atacuri teroriste ocazionale”, a declarat Dmitri Peskov într-o conferinţă de presă. Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că militanţi au atacat bazele sale din Siria în noaptea de 5 spre 6 ianuarie folosind 13 drone cu încărcătură explozivă. Atacurile au fost organizate...

    Read More »
  • Ancheta privind amestecul Rusiei: Procurorul special Robert Mueller a informat Casa Albă că îl va audia pe președintele Donald Trump

    on Ian 9, 18 • in Rusia în lume, Ultrascurte • with 1 Comentariu

    Procurorul special al SUA Robert Mueller a informat Casa Albă că intenționează să-l audieze pe președintele Donald Trump ca parte din investigarea posibilelor legături dintre Rusia și echipa de campanie electorală a lui Trump. Citând „persoane familiarizate cu ancheta”, presa americană a relatat luni seară că echipa de anchetatori condusă de Mueller i-a informat pe avocații lui Trump în cadrul unor recente discuții că vor cere curând un interviu cu el, dar nu a fost stabilită vreo dată și nu s-au făcut aranjamente preliminare. Oficialii de la Casa Albă văd ideea discuțiilor ca pe un...

    Read More »
  • Brandul de vodcă Stolichnaya este returnat Rusiei, dar numai în Olanda

    on Ian 9, 18 • in Interese economice ruse, Promo - portal, Slider, Ultrascurte • with 3 Comentarii

    Curtea de Apel olandeză a confirmat marți deciza instanței inferioare care returnează drepturilor asupra marcii de vodca „Stolichnaya“, deținute de concernul Spirits International, înregistrat în Luxemburg, companiei ruse de stat „Soyuzplodoimport“. Această decizie se aplică numai pe teritoriul Olandei, transmite Reuters. Procesul în ansamblu se referă la statutul juridic al mărcilor comerciale în 13 țări europene, inclusiv în Marea Britanie, unde, potrivit The Financial Times, 45% din vodca comercializata este sub brand Stolichnaya. Autoritățile ruse contesta de mai mulți ani acțiunile companiei Spirits International, care de la sfârșitul anilor 1990 comercializeaza brandurle de vodca „Moskovskaya“,...

    Read More »
  • Forbes: ”Ursul rus” – în realitate un ”șoricel”. Economia nu se ridică la nivelul unei ”superputeri”

    on Ian 9, 18 • in Box, Interese economice ruse, Promo - portal, Recomandate, Ultrascurte • with 13 Comentarii

    Nu trebuie sa exageram pericolul care vine din Rusia: economia ei se usucă și Kremlinul nu are cu ce să sprijine pretenția de superputere, se arata intr-o analiza a revistei Forbes. Subiectul ”Rusia” în știrile americane a căpătat brusc dimensiuni alarmante, însă îngrijorarea generală este în unele privințe disproporționată față de importanța reală a Rusiei în lume. Indiferent cât de tare urlă, ”ursul rus” este în realitate doar un ”șoarece”: pe termen lung el nu are nimic ca sa susțina pretențiile sale. Bestia încolțită Aventurile în Ucraina, Siria și – recent – în largul coastelor...

    Read More »
  • Prezidențiale Rusia: Putin nu are probleme cu banii

    on Ian 9, 18 • in Democraţie putinistă, Promo - portal, Recomandate, Slider, Ultrascurte • with 4 Comentarii

    Fondul de campanie al lui Vladimir Putin, care este nominalizat pentru președinția rusa pentru al patrulea mandat, a atins pragul maxim admis prin lege – 400 de milioane de ruble (5,8 milioane de euro), a anunțat Comisia Electorala Centrala a Rusiei (CECR). Banii pentru fondul Putin au fost stransi in doar o saptamana, arata comunicatul CECR, care mentioneaza ca o singura donație mare vine de la o persoană privată – 30.000 ruble (435 euro). Toți ceilalți bani reprezinta contribuții ale partidului ”Rusia Unita” și ale așa-ziselor fonduri pentru sprijinirea cooperării și dezvoltării regionale. Anterior, RBC...

    Read More »
  • Rusia a anunțat că 13 drone i-au atacat bazele militare din Siria

    on Ian 9, 18 • in Box, Promo - portal, Recomandate, Rusia în lume, Ultrascurte • with 3 Comentarii

    Rusia susține că 13 drone înarmate i-au atacat recent bazele din vestul Siriei. Ministerul rus al Apărării a afirmat luni că nu au existat victime și nici pagube materiale semnificative în atacurile de la baza aeriană Hmeimim și cea navală, de la Tartus. Forțele de aparare antiaeriana (sistemul Panțir-S1) au doborat majoritatea dronelor, iar in cazul catorva s-a reusit preluarea controlului radio. Atacurile ar fi avut loc în zilele de 5-6 ianuarie. Oficialii ruși au mai spus că aparatele transportau bombe artizanale cu detonatoare straine. Acest lucru a permis Ministerului rus al Apărării sa afirma că...

    Read More »
  • Protest cu păpuși la Biserica Patriarhiei Moscovei în Ucraina

    on Ian 9, 18 • in Promo - portal, Recomandate, Regiuni, Slider, Ucraina, Ultrascurte • with Fără comentarii

    Activiștii organizației naționaliste S14 au organizat la Biserica Kiev-Pechersk din capitala Ucrianei o actiune de protest sub sloganul „FSB afara din Biserica!“. Activiștii susțin că în Biserica Ortodoxă a Ucrainei cu Patriarhia la Moscova se ascund separatiști și ofițeri FSB, care îi obliga pe preoti sa refuze serviciile divine pentru militarii ucarineni și pentru cei botezați în bisericile ortodoxe care nu țin de Patrarhia Moscovei. Presa rusă a calificat evenimentul drept „escaladarea conflictului“ dintre clericii din Patriarhia Moscovei și cei ai Patriarhiei Kievului. Activiștii au organizat un flash mob #prinesikuklu care facea apel la cetateni...

    Read More »
  • Coordonatorul ”programului rusesc” de dopaj rămâne un cadru prețios pentru statul rus

    on Ian 9, 18 • in Ruşi descreieraţi, Ultrascurte • with Fără comentarii

    Vicepremierul rus Vitali Mutko, caruia Comitetul International Olimpic (CIO) i-a pus interdictie pe viata, a fost numit șef al comitetului de organizare al celei de-a 23-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Mondiale a Turismului (OMT ONU), scrie publicatia „Kommersant“. Summitul va avea loc la Sankt Petersburg în 2019. La începutul lunii decembrie, CIO l-a sancționat pe Mutko, care a deținut anterior funcția de ministru al Sportului în Federația Rusa, cu interdicție pe viață pentru participarea la Jocurile Olimpice. Decizia a fost luată ca parte a unui set de sanctiuni împotriva Rusiei pentru programul de...

    Read More »
Scroll to top