Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este văzut mai cu seamă negativ în lume, potrivit unui sondaj Pew dat publicității astazi, scrie Europa Libera.
Sondajul, realizat in 37 de tari in perioada februarie-mai 2017, arată ca doar 26 % dintre cei intevievați declară că au încredere în președintele Rusiei, iar 31 % consideră puterea Rusiei și influența sa în lume drept o amenințare majoră. 65 % dintre polonezi văd Rusia ca pe o mare amenințare, la fel ca și 54% dintre turci.
Numai în trei din cele 37 de țări, oamenii au exprimat opinii pozitive despre Rusia: in Vietnam 83%, în Grecia, 64% și in Filipine 55%.
In Europa, 78% dintre cei chestionați au spus că nu au încredere în Vladimir Putin. In Statele Unite, Canada și in Europa, majoritatea celor intervievați spun că guvernul de la Moscova nu respectă drepturile și libertățile omului.
In general, opinii critice și negative fața de președintele Putin au exprimat americanii și europenii, în timp ce locuitorii din zona Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa sub-sahariana și America Latină, au opinii mai amestecate.
La nivel global, 60 % dintre cei intervievati nu au încredere in Vladimir Putin.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
Trolai-dulai, sclavi la calai :
Grozav monument ! In amintirea vitejilor cazuti pentru libertatea Ucrainei.
Eu as fi strapuns cu varful sabiei nu centrul Rusiei, ci inima Kremlinului. Ca de la Putin si clica lui a pornit razboiul si toate nenorocirile impotriva ucrainienilor.
Intr’un duel cu sabia, la varf, cu Putin, Porosenco nu cred ca ar folosi arma, de teama sa n’o murdareasca:
I’ar da, simplu, o palma strasnica lui Putin !!
Yankiu, bei prea mult rachiu (adica votchiu), n’o sa stai mult viu !
Marsh la domnul Tar
Sa’i vezi in hambar
Provizii alese, din care
Se’ndoapa, iara rusii crapa
Si sa bei cu el un coniac tare
Ca sa ragi mai bine, magare !
Yankiu, cat mai esti viu
Si cat Putin praf nu’i
Lasa’l pe Nada Hui
Spanzura’l de’un cui
Gros ca mintea lui
Bea un bun rachiu
Si pleaca hazliu
In albe Siberii
Repet : cat esti viu !
Statuile lui Lenin si Stalin sunt cacareze pe tot cuprinsul MIR(Marele Imperiu al Raului) sau OLR, cum spune Bogdan, ca nepermis de multi descreierati si degenerati aveti (concentratia maxima fiind la kremlin).
MIR ul de la cap se’mpute
Putin pute, pute, pute
Ca putoarea lui fetida
Ajunge la noi in tinda
Hai, faceti’i monument
La moscova si Taskent
Craniu’i mic, total dement
Si puneti ‘l pe Kiril
Sa’ l sfinteasca pe senil
Din Orient pan’la Nil
Ca’i un aprig tar crestin
Bea zilnic votca si vin
Doamne, Tie m’a Inchin,
Scapa’ne de ‘acest venin !
Hocus Pocus
Hoc porc, grohai in troaca, te’as lovi la moaca, /dar sunt pacifist, tu, kgb ist belicist /asa ca Hoc/esti bun de troc/schimba’ti rolul cu Putin, pe loc !
: Tarul vostru e scarbos, cu toti mafioriii lui, care’i va duce pe toti sclavii din MARELE IMPERIU AL RUSINII (MIR) la groapa falimentului generalizat si’a mortii.
Inclusiv pe fratii nostri crestini rusi si pe ceilalti oamenii nevinovati, drepti si bineplacuti lui Dumnezeu,
Iar tu, hoc, trol fara noroc, esti repetent la materiile onoare, adevar, dreptate…
O mo
Putin e un terorist planetar ce delireaza personal si prin trolai-dulai.
Ii suie si pe preotii KGB, plini de pacate, langa arme, pe blindate,
Sa justifice teritoriile furate
Putin e o curva mare
Calca totul in picioare
Tari, provincii, libertatea
Popoarelor si dreptatea
El, godacul principal,
(jignesc bietul animal)
Dezbraca si’nfometeaza
Junghie si’asasineaza
Sa urle lumea de groaza
Locul sau in iad e gata
Dracu’arunca cu lopata
Foc in cazanul urias
Pentru tarul Ucigasul
Te iubim pe tine si pe ma’ta in gura…acum 72 de ani v’am pus odata capra…o sa stati iarasi….tu porcule psihopat deja stai… 🙂
V-o mai da odata rusii in gura , dupa cum v’au mai dat’o… sclavilor… 🙂
Dupa cum vedeti, sunt o javra de om. Nu este de ajuns ca sunt rasist si xenofob, am si porniri de dement. Sunt un porc ordinar si jepat. Si sunt mort dupa tuica de pufoaica. ea e viata mea.
dragi ivani, serviciile secrete ruse vor rezolva problema putin si conturile din panama dupa modelul ceausescu: conturile din panama vor ajunge la serviciile secrete ruse dupa….
🙂
…dupa accidentul, boala sau executia…..
„Modelul” Ceausescu e unic ,suntem singura specie tradatoare de pe planeta care la orice confruntare serioasa cu un inamic isi ucide de panica conducatorii !! A inceput cu Decebal si a continuat cu Mihai viteazu’ ,maresalul Antonescu , Ceausescu ,presedintele tzarii si comandant suprem al armatei !! Am zis cateva exemple dar toti conducatorii asa au sfarsit !! Un popor bolnal ,element singular ….unic !!
taci dreaku de spurcaciune sovietica…
Porc psihopat ai inceput sa grohai…asa grohaie si ma’ta …:)
Taranu godac Ion mai bine folosesti doar Noada…ca stim cu totii ca esti unul si acelasi godac ! Gigantica superputere de cacat a ta are un PIB de rasul curcilor ! Le da clasa pana si Spania ! Vai mama voastra de inapoiati…fara materii prime erati demult oale si ulcele…doar alea sunt pe post de perfuzii care va tin in viata…
Âia 55% din Filipine erau Sub Noadă, Kăkaş Dilly, Mujicu Ivan şi cu Ţepulică.
80% din europeni nu-l iubesc pe Putler?Tz, tz, tz…Poate e un procent mai iubăreţ în rândul americanilor.
Dar, nu prea cred:))
Na-I de grija,americanii se kaka pe rusi si Putin piticotul impotent.Oricati trolli sovietici gasesti,pe americani ii doare la dramba de rusnacii gelosi si brutali.
Deci icoanele cu Putin merg bine la intern,in Rusia.In afara sunt pline de flegme si se vând doar cu lămâi pentru tăiat greata! Dacă in România intra vreun post tv rusesc,la pachet ,sa facă contract rușii si cu o țara bananiera pentru lămâi , mai dați câteva Suhoaie la schimb!
Doua plagi sunt in Lumea asta ! Musulmanii si Porcii ! Fara ei Terra ar fi o lume cu mult mai buna !
Ai marit doza de tuica de gainat, sclavule…?…..,, Directorul think-tank-ului Political Capital din Budapesta spune că “o parte considerabilă a populaţiei din anumite state membre simpatizează cu Rusia”. “În Grecia sunt mai mulţi cei care au încredere in Rusia decât în UE. În Italia, Franţa, Ungaria şi Slovacia există de asemenea un procent considerabil al celor care înghit propaganda rusă”…. ,,jumătate dintre francezi consideră că vinovat de conflictul din estul Ucrainei este regimul de la Kiev. 34% dintre germani acuză acelaşi lucru, iar 12% dintre germani consideră că Vestul poarta responsabilitatea izbucnirii acestui conflict…… 🙂
Firea-ti ai draccului de teroristi ! Cine va iubeste pe voi mai porcilor criminali ? Caci in Ro spre exemplu oricate sondaje ai face nu treceti de 3-4 % ! Si din aia jumatate sunt mosnegi pe jumatate senili ! Marsh in cocina la troaca godac inapoiat !
Te iubim pe tine si pe ma’ta in gura…acum 72 de ani v’am pus oadata capra…o sa stati iarasi….tu porcule psihopat deja stai… 🙂
Pt cei care inca nu stiu de unde apar acesti trolli ghidati si platiti de kremlin(SaakasBilly, Nada Hui alias Taranu Ion,Gill, Cozubas,Metalic972,VladTepes,Barbu Marian,Eu Stiu,etc)- luati de aici : https://www.theguardian.com/world/2015/apr/02/putin-kremlin-inside-russian-troll-house cautati si linkurile de legatura sa vedeti de cand lucreaza tovarasii in dezinformare ! Avem niste gunoaie noi: YTZIK, Ivan si POLITICALLY CORRECT
Cel mai prost specimen dintre ei este Nada Hui dar nici Ivan nu-i departe !
Si eu consider ca scroafa aia mai bine avorta inainte sa te fete…
fara sondaj…
Pai, exact asta a facut ma’ta, cu tine!
Duti uai colosha pe islaz.Ai baut chisat de scroafa si borashti pe muma-ta colhoznika.V-ati facut cei mai mari dusmani in ucrainieni,Pitikania de Putin si-o suge singur acum.Puteti invada Balticele in cateva ore-zile-saptamani insa gherilele balticilor va vor starpi mai rau decat au facut-o finlandejii in anii ’40.Ar trebui o statuie pan’la cer pentru lunetistul finlandez ce a nimicit sute de rusnaci buni de nimic.
godaci frate godaci…omul se pricepea la vanatoare…