La punctul de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisc, de astazi, 31 mai, începe să funcționeze controlul comun moldo-ucrainean, anunță un comunicat de presă al executivului de la Chișinău.

Într-o primă etapă, de circa 6 luni, vor fi verificate în comun doar exporturile din regiunea transnistreană. Vameșii și poliția de frontieră din Moldova și Ucraina vor monitoriza și fluxurile de transport și de persoane, potrivit Europa Libera.

În acea de a doua etapă, vor fi supuse controlului și importurile spre regiunea din stânga Nistrului.

Proiectul este sprijinit de Uniunea Europeană, prin misiunea EUBAM.

Administrația separatistă de la Tiraspol declara că controlul mixt moldo-ucrainean este o nouă blocadă. Chișinăul și Kievul spun însă că dimpotrivă, noul regim va facilita traficul de mărfuri și fluxurile de transport şi persoane conform principiului „o singură oprire – un singur ghişeu”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

8 Responses to A fost instituit controlul mixt moldo-ucrainean la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisc

  1. Catun spune:

    Si ce e anormal in faptul ca doua tari au control comun la granita dintre ele?

    Pentru Rusia e anormal asa ceva. Ea vrea sa controleze totul.
    Cum Rusia bate campii pe aici cu trolii ei, tot asa, aceeasi Rusie bate campii prin Moldova si Ucraina cu godacii ei inarmati cu tancuri si BUK-uri. Rusilor li se pare ca tot ce a fost sovietic e al lor, li se cuvine. Si daca nu le faci pe plac pretentiilor lor imperialiste, te fac fascist, nazist, tradator si in toate felurile. Ca asa e cand stai de vorba cu porcii.

  2. YTZIK spune:

    Ei !! Nazistii ukropi si caciularii boloveni atata bazaie cacatul pana o sa puta intr-un mod penal de nu o sa mai stie unde sa fuga !! In ultima instanta vor fortza rusii sa ia o fasie pentru acces la marea neagra ,sau se va porni o ofensiva majora de inlocuire a marionetelor ricane atat in ukropia cat si la bolovenii caciulari !! Nu cred ca exista o alta solutie ,ca pe astia ii manca tare …in cur !!

    • Radu2I spune:

      Sau se duc acasa , in cnezatul Moskva!

      • YTZIK spune:

        Ei sunt acasa ,ca si Ukropii care sunt tot rusi !! Cred ca totusi imperiul satanic ,mincinos si criminal ,ar cam trebui sa mearga acasa ,ca prea sunt rasfirati pe toata planeta !! Nu crezi ??

        • YTZIK spune:

          Ei se vreau shafi in golful mexic ,care dupa nume apartine Mexicului ,de la care au furat teritorii pana la loc comanda !! Ei se vreau shafi in golful Persic unde sunt interceptati „neprofesional” de Iran, care sunt la „ei acasa” ,Ei se vreau shafi in „Marea Chinei” care dupa nume nu pare a fi a lor ,ei se vreau shafi si in marea neagra ,care nu a cunoscut picior de militar al imperiului rican pana acum ,dar se enerveaza ca nu au ajuns pana in siberia sa-shi puna trompa pe imensele bogatii de acolo,si nici in nordul extrem rus ,unde se topesc gheturile si apar noi teritorii bune de exploatat !! Intr-un cuvant se vreau shafi pe toata planeta ,numai ca nu-i mai tzin bojocii !! S-au boshorogit ,i-a stricat diareea , si cu toate ca mint ca porcii si dezinformeaza la foc automat,lumea se cam lamureste cu ei .Oricum,ei sunt singura cauza a raului pe planeta asta!! Facutura lui satan !

        • mocanu dan spune:

          RUSNACULE!!!! VEZI SI TU CE ZIC CERCETATORII RUSI CU PRIVIRE LA ADN-UL RUS?UITE EI SUSTIN CA RUSII NU AU ADN SLAV CA POLONEZII SI BELARUSII CI SE INRUDESC CU TATARII SI FINII,IAR UKRAINIENI AR FI SARMATI AMESTECATI PUTIN CU SLAVII…..ASTA SUSTIN CERCETATORII RUSI NU EU SI SA STI CA SE SUSTINE SI IN LIMBA DEOARECE RUSA ARE 60%LEXIC(VOCABULAR)TURANIC SI FIN…DECI DEACEEA RUSII NU INTELEG CE VORBESC BULGARII,FOSTI JUGOSLAVI,FOSTII CEHOSLOVACI,POLONEZII.

    • YTZIK spune:

      Eu sunt prost…dar ma tratez…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top