TIR rusiaReprezentanții unor ONG-uri din regiunea Transcarpatia (Ucraina) au anunțat înființarea unor puncte de control la intrările în regiune, pentru a bloca accesul camioanelor grele din Rusia.

Acțiunea din Transcarpatia a început după-amiaza pe 11 februarie, în zona satului Nijnie Vorota, informeaza portalul Mukachevo.net. Potrivit acestuia, inițiatorii sunt organizațiile publice „Pobratimî Ukrainî”, „Karpatskaia Seci”, Uniunea combatanților (Uzhgorod) și voluntarii asociației civile „Aydar”.

Acțiunea este pe perioada nedeterminată și comparata cu blocada Crimeei, iniţiata de reprezentantii minoritatii tatarilor din Crimeea si activisti ucraineni la sfarsitul anului trecut.

Protestatarii spun că vor veghea pe sosele atâta timp cât ţara agresor – Rusia – nu va elibera toti prizonierii ucraineni. Ei mai cer ca Rada Suprema sa interzica total orice tranzit de mărfuri rusești, așa cum a procedat recent şi Polonia, subliniind faptul că acțiunea lor nu este îndreptată împotriva transportatorilor rutieri ruși, ci împotriva regimului Putin.

blocada

„Recent, Polonia a impus o interdicție de intrare în țara lor pentru camioanele din Rusia, astfel încât acestea folosesc în mod activ  granița dintre Ucraina, Slovacia și Ungaria, în zona Transarpatica”, – a scris pe Facebook președinte al organizației publice „Karpatskaia Seci”  – Taras Deyak.

TIR-urile ruse sunt blocate si la granita cu Belarus

Totodata, pe 12 februarie a aparut informatia ca activiștii au inceput sa blocheze camioanele rusești si la intrarea in Ucraina pe la granita cu Belarus, în zona punctului de control „Domanovo”, din regiunea Volyn.

„Aproximativ cincizeci de activiști nu lăsa camioanele cu numere rusesti sa intre in Ucraina”, transmite canalul de televiziune „112 Ucraina”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Activiştii ucraineni au înfiinţat blocaje rutiere pentru TIR-urile din Rusia

  1. yehudy spune:

    draga ivan, tocmai a venit confirmarea oficiala a faptului ca serviciile secrete ruse il vor da jos pe putin in anul 2017 si isi vor insusi averea de 40 de miliarde de euro a lui putin: pretul petrolului a scazut sub 26 de dolari 🙂
    draga ivan, tu stii mai bine decat noi ce inseamna petrolul sub 26 de dolari 🙂
    draga ivan, putin va dezintegra rusia 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top