Generalul Vladimir Skorik, fostul șef al Centrului FSB de Securitate a informațiilor, a fost angajat consilier al șefului companiei germane „SAP CSI“, sustine RBC. Se presupune că principala sarcină a fostului ofițer de securitate este interacțiunea dezvoltatorului german de software cu structurile de stat din Rusia.

Potrivit sursei RBC, generalul a început să lucreze în SAP anul trecut și deja a reprezentat compania internațională la Forumul IT al tarilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) și Organizația de Cooperare Shanghai.

Conform datelor publice, Vladimir Skorik s-a născut în 1951, a absolvit Școala Superioară a KGB, iar din 1977 este ofiter KGB. În anii 2000 a fost adjunctul șefului  Serviciului de Contrainformații și șeful CDC – Direcția de Investigare a infracțiunilor cibernetice. A plecat din FSB în 2009.

În 2012-2013 Skorik a fost CEO al companiei de telecomunicații „Synterra“ – o filială a „Megafon“. În 2014 este mentionat în functia de director general adjunct al „Envision“ – un integrator de sisteme – deținut de AFK „Systema“.

Noul său angajator ocupa locul 15 in topul celor mai mari companii de tehnologie din lume, specialist in software pentru managementul întreprinderii (ERP). Veniturile SAP la sfârșitul anului 2017 s-au ridicat la 23,4 miliarde de euro, cu profit de 4,8 miliarde de euro.

In ianuarie, Reuters a publicat rezultatele unei anchete, care au indicat că un număr de mari companii, inclusiv dezvoltatorul german de software SAP, dar și Symantec, McAfee si altele, au livrat autorităților ruse codul sursă al unora dintre produsele sale, care sunt utilizate pe scară largă de mai multe agenții guvernamentale din SUA.

Reuters afirma că transmiterea agențiilor de informații din Rusia a codului sursa a programelor pentru depistarea posibilelor vulnerabilități, care pot fi exploatate de hackeri, este o condiție prealabilă pentru vânzările de produse software catre institutii de stat din Rusia (este vorba despre certificarea FSB).

Cu toate acestea, este posibil ca vulnerabilitățile descoperite să poată fi utilizate chiar de autoritățile ruse pentru atacuri cibernetice împotriva agențiilor din SUA care utilizează aceleași produse software. Astfel, diferite programe ale SAP, Symantec, McAfee și ArcSight sunt utilizate de Pentagon, FBI, Departamentul de Stat, NASA și alte institutii americane.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Acuzată de înțelegere secretă cu Kremlinul, compania germană SAP a angajat un general FSB

  1. bogdan spune:

    Idioti utili e gasesc peste tot…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top