În sângele șoferului utilajului de deszapezire care a provocat accidentul aviatic pe aeroportul Vnukovo din Moscova a fost descoperita o alcolemie de 0,6 la mie de alcool, a anuntat Procuratura rusa.
„În ceea ce privește arestatul Vladimir Martynenko, in urma analizelor s-a constatat ca acesta avea 0,6 la mie concentratie de alcool în sânge. În conformitate cu legislația rusă, procentul maxim de concentratie a alcoolului in sange nu trebuie sa depaseasca 0,16 miligrame de alcool la 1 litru de aer expirat„, precizeaza procurorii.
Totodata, în dosarul penal al accidentului aeronavei Falcon au mai fost reținuti inginerul de serviciu al aerodromului „Vnukovo” Vladimir Ledenev, directorul de zboruri Roman Dunaev, dispecerul Alexandr Kruglov și dispecerul stagiar Svetlana Krivsun. În ziua accidentului, Ledenev conducea activitatea de îndepărtare a zăpezii, iar Dunayev, Krivsun și Kruglov – control traficului aerian.
Toti acestia sunt suspectati de nerespectarea cerințelor de siguranță, fapt care a dus la tragedia aviatica.
Aminitim ca, pe 20 octombrie, la 23.57 ora Moscovei (21.57 ora Bucurestiului), pe aeroportul „Vnukovo–3″, în timpul decolarii pe ruta Moscova Paris un avion privat cu patru locuri de tip Falcon a lovit la decolare un utilaj de deszapezit, dupa care s-a prabusit pe pista. Ca urmare a accidentului, toti cei patru ocupanti ai aeronavei au murit, inclusiv președintele companiei franceze Total Christophe de Margerie.
Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.