Antreprenori, activişti sau jurnalişti se înghesuiau în urmă cu cinci ani pe coridoarele puterii pentru a reforma Ucraina în urma revoltei pro-europene a Maidanului. Din aceştia a mai rămas o mână, în pofida eşecurilor şi a dezamăgirilor, relatează AFP.

În ajunul primului tur de duminică al unui scrutin prezidenţial imprevizibil, generaţia ajunsă la guvern sau în parlament după alegerea lui Petro Poroşenko, care acum nu stă foarte bine în sondaje, îşi recunoaşte o anumită naivitate: aceea de a nu fi perceput dimensiunea dificultăţilor de a schimba un sistem de putere moştenit în mare parte din epoca sovietică, într-un context de criză fără precedent ca urmare a anexării peninsulei Crimeea de către Moscova şi a începerii unui război cu separatiştii pro-ruşi.

„Am crezut cu toţii că va fi un sprint”, a declarat vicepremierul Ivanna Klimpuș-Țințadze pentru AFP. „Acum este clar că nu este un sprint, nici măcar un maraton, ci o succesiune de maratoane şi că trebuie să ai puterea de a continua să alergi şi să-i pregăteşti pe cei care îţi vor continua activitatea”.

Această femeie energică de 46 de ani, fost lider al mai multor organizaţii de cooperare internaţională, a fost aleasă parlamentar în toamna anului 2014, înainte de a se alătura guvernului, unde coordonează eforturile Ucrainei de apropiere de UE şi NATO.

„Pentru fiecare dintre noi, a fost o chestiune de a continua Maidanul. Înţelegeam că dacă generaţia noastră nu ar fi făcut-o, am fi ratat o şansă pentru ţară”, a explicat Ivanna Klimpuș-Țințadze. De atunci, mulţi au renunţat.

„Punctul de la care nu va mai fi cale de întoarcere” nu a fost încă atins, avertizează Klimpuș-Țințadze, care consideră că „este nevoie de cel puţin cinci ani” pentru ca schimbările să fie ireversibile.

Obosiţi şi dezamăgiţi, doar 9% din ucraineni au încredere în guvernul lor, un record mondial. Chiar dacă au fost lansate reforme importante, rezultatele lor concrete se lasă deseori aşteptate.

Drept consecinţă, preşedintele Poroşenko est devansat în sondaje de actorul Volodimir Zelensky, „umăr la umăr” cu fostul premier Iulia Timoşenko şi riscă să fie eliminat din primul tur al alegerilor.

Per total, se poate spune că „mai degrabă am eşuat”, afirmă tranşant Olexandr Starodubţev, fost om de afaceri în vârstă de 39 de ani, care a reuşit totuşi să creeze un nou sistem de achiziţii publice considerat printre cele mai inovatoare din lume şi care în prezent se ocupă de reformarea serviciului public.

Sub înfăţişarea uneori a unui „iad” birocratic, „realitatea s-a dovedit a fi mai complexă, iar oamenii nu au fost deloc pregătiţi pentru ea”, consideră Starodubţev, care mai crede că majoritatea reformatorilor a sfârşit prin a fi „respinsă de sistem”.

În opinia Ivannei Klimpuș-Țințadze, factorul financiar a cântărit greu. Plătită cu mai puţin de 200 de euro pe lună ca membru al parlamentului, câştigă astăzi cu puţin peste 1.100 de euro: „Remuneraţiile trebuie să fie corecte pentru cei care iau decizii ce privesc întreaga ţară”.

Din punctul de vedere al lui Aivaras Abromavicius, lituanianul numit ministru al economiei în 2014, alături de alţi occidentali veniţi să ajute autorităţile de la Kiev şi care a demisionat la începutul anului 2016, preşedintele Poroşenko a pus beţe în roată reformatorilor. În 2014 şi 2015, când „situaţia era critică”, „la început am fost sprijiniţi (…)dar apoi a venit obstrucţionarea”, a declarat Abromavicius, care acum este consilier al candidatului Zelensky.

Mulţi ucraineni reproşează acestei noi generaţii că nu a putut să îşi impună ideile. Aceşti tineri reformatori nu au reuşit să creeze un partid politic puternic şi nici nu s-au pus de acord asupra unui candidat prezidenţial comun.

„Cea mai mare slăbiciune a noastră este lipsa de organizare”, recunoaşte deputatul Mustafa Naiem de 37 de ani, fost jurnalist şi unul din figurile cunoscute ale Maidanului, care pune sub semnul întrebării de asemenea rezistenţa elitelor şi controlul oligarhilor asupra mass-media.

„Multe din lucrurile pe care astăzi le considerăm obişnuite erau de neimaginat în 2014″, susţine totuşi Klimpuș-Țințadze, menţionând în special deschiderea bazelor de date guvernamentale şi renaşterea armatei.”Aparatul nostru de stat era distrus din interior. Astăzi, este departe de a fi exemplar, dar cu siguranţă este mult mai solid”, apreciază ea.

„Cu toţii ne-am maturizat”, este de părere Starodubţev, care cheamă şi alţi oameni de afaceri să se alăture guvernului: „Poţi să contribui ca ţării să îi fie mai bine cu propriile puteri şi să vezi rezultatele imediat, de ce altceva ar mai fi nevoie?”

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Alegeri în vreme de război: Generaţia ”Maidan” între eşecuri, dezamăgiri şi perseverenţă

  1. bogdan spune:

    Se chinuie Ucraina sa scape de Porci si sistemul lor cleptocrat dar va fi o lupta grea cu final fericit !

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top