„Magia lui Putin nu mai funcționează. Am vazut-o cu toții la Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg“ – scrie redactorul-șef al „Ejednevnîi Jurnal“, Alexander Golz.

 

Redam in continuare textul autorului.

 

„Până de curând, politica externă a Rusiei oferea observatorilor internaționali în fiecare an două excursii – una la Clubul Valdai, o alta la forumul de la St. Petersburg – în lumea paralela a lui Vladimir Putin, despre a cărei existență a vorbit si Angela Merkel.

Liderul țării, neîntrerupt și necontestat de nimeni, își împărtășea cu generozitate salbaticele sale idei despre lume. Amintiți-vă cum a comparat el Rusia cu un urs, pe care mulți dușmani viseaza sa-l lege cu un lanț și apoi sa-i smulga colții și ghearele? Dintr-o dată s-a aflat că lumea nu mai este interesata de filozofiile lui Putin. De acum încolo, cu el doresc să vorbeasca doar pe problemele care sunt de interes pentru interlocutori.

Totul a început cu noul președinte francez Emmanuel Macron, care l-a informat cu răceală ce vrea Parisul de la șeful Kremlinului și ce se va întâmpla în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste cerințe. Ceea ce se pare că l-a facut pe liderul rus sa-si piarda darul oratoric. Povestea a continuat cu reporterul de la NBC Megan Kelly, care a condus sesiunea plenară a Forumului de la St. Petersburg, la care a participat Vladimir Putin și care nu s-a abținut sa nu-l intervieveze.

„Kelly și-a facut excelent treaba de jurnalist – formuland diferite întrebări, ea a fost interesata de o singură temă: amestecul Moscovei în politica internă americana, în special în alegerile din SUA. Ea a folosit un truc psihologic bine-cunoscut de jurnaliști și anchetatori: daca persoana nu vrea să spună adevărul, trebuie întrebata din nou și din nou. În cele din urmă, oamenii care nu mai vor sa repete aceleasi raspunsuri (mai ales într-un interviu public), vor începe să varieze răspunsurile și, eventual, se vor trada. I s-a întamplat si lui Putin de câteva ori. De exemplu, el a început brusc și cu siguranta unui profesionist sa spuna ca, în condițiile actuale, se poate ascunde sursa atacurilor informatice și chiar redirectiona raspunderea spre un nevinovat (adică Rusia) … ”

Este simptomatica reacția la acest interviu și în presa americană. Toata lumea a ignorat opiniile si aprecierile lui Putin. Cei care au analizat răspunsurile președintelui rus au fost interesati doar de un singur lucru – indică ele sau nu intervenția rusa in politica din SUA. Acest lucru sugerează o schimbare de paradigmă în relația dintre șeful Kremlinului și lumea înconjuratoare. Nimeni nu mai încearcă să prezică acțiunile Moscovei pe baza raționamentelor lui Putin. Toata lumea stie deja că șeful Kremlinului minte de îngheata apele. Nimeni nu se mai intreaba „Who is Mr Putin?”, nimeni nu mai face portretele sale psihologice. Putin a fost acuzat de ceva foarte concret și acum lumea asteapta sa vada ce va spune in apararea sa… „

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 4,33 din 5)
Încarc...

Related Posts

29 Responses to Alexander Golz: „Nimeni nu mai încearcă să analizeze ce spune Putin. Toată lumea știe că el minte de îngheață apele”

  1. Carstea spune:

    Sunteti cam agitati astazi. Din interviul ala cu doamna aceea Kelly nu mi s-a parut ca doamna la pus jos pe dl. Putin, ci din contra. Am observat amenintari printre dinti ale presedintelui asupra lumii occidentale si alte lucruri asemanatoare care, dupa parerea mea, a facut-o praf pe aceasta doamna.
    Ce spune domnul Oleg este taman pe invers din ce s-a intamplat. Adevarul este ca rusii au fost intotdeauna foarte puternici si nu numai in spirit, ceea ce face din aceasta natiune o natiune periculoasa pe care e mai bine sa-i lasi in pace si in treaba lor.
    Nu sunt nici prorus si nici proamerican sunt doar un parlit de proroman care nu mai vrea sa traiasca istoria bestiala a bunicilor si strabunicilor.
    Sa fie Pace in lume !

    • Ivan spune:

      Buna seara domnule Carstea… Nu , nu esti un parlit de proroman, ci esti un om, un Roman, care merita tot respectul si pe care ar trebui ca toti cei de aici sa il ia drept exemplu pentru observatiile clare si pline de bun simt….Dumnezeu sa aiba grija de familia dumitale si sa fiti sanatosi mereu…..

      • Catun spune:

        Doi troli: Carstea si Ivan. O prefactorie evidenta.

        Carstea e trolul care se considera „roman proroman”. Cum ar fi atunci „un roman anti-roman”? :))))

        • Ivan spune:

          Este evident faptul ca esti ingust la minte….nu ai cum sa intelegi ce a spus omul….dar ca de obicei faci tot posibilul sa arati cat esti de mizerabil…:))))) e normal, odata ce esti un ,,prostituat”……

          • Catun spune:

            Papusa, nu contenesti in acuzatii. Poti sa le si dovedesti, sau ramai un mincinos?

          • Ivan spune:

            bai taratura eu nu trebuie sa iti dovedesc tie nimic …faptul ca faci troli pe alti fara sa ai dovezi concrete te face sa fii un mascarici….si sa fii dovada cea mai concreta de prefacut si provocator de 2 bani…tu chiar nu te observi, se pare ….:))))))))))

          • Catun spune:

            Papusa Ivan, eu v-am demascat si n-am dat gres niciodata. Carstea e demascat. Daca accepta el, oricand il pot dovedi trol. Si pe tine.

  2. Catun spune:

    Trolii sunt incorigibili. Altfel, n-ar mai avea ce manca.

  3. YTZIK spune:

    Si totusi !! E invitat pe mai departe in marile cancelarii ale lumii !! Toti vreau sa rezolve problemele stringente ale planetei impreuna cu el ,si in ciuda propagandei mincinoase ricane ca rusii ar murii de foame,ca sunt o mica benzinarie ,ca din punct de vedere militar au o tehnologie invechita,bla ! bla ! bla ! ,asa pare de parca toti vreau cate ceva de la ei ,si ei nu au nevoie de nimic ,de la nimeni !! Vad ca au pus nu piciorul ,ci doar un deget in fatza planurilor imperial colonialiste in siria,si aia se agita si se zbat neputinciosi !!Au pus un deget doar, in fatza expansiunii ricane in fostele teritorii rusesti luate cu japca de imperialistii nesatui ,si aia se crizeaza intr-o isterie caraghioasa !! Aduc trupe la granita rusiei,le duc de acolo,iar le aduc inapoi !! Pai de ce nu-i ataca ,daca rusii au arme atat de slabe ?? Hitler i-a atacat ,tocmai din cauza „inapoierii” rusilor si a diferentei enorme de tehnica militara !! Napoleon sa simtit invitat in stepa rusa ,tocmai diferentei enorme de tehnica de razboi si „civilizatie” la urma urmei !! Pai ?? Daca Putin „minte” cu atat mai mult ,inseamna ca ei spun adevarul ?? Atunci de ce nu ii ataca militar cand trupele ricane sunt rupte din „razboiul stelelor” iar cele rusesti din „mica benzinarie ” rupte si alea din evul mediu timpuriu ?? De ce stau toti aliniati la ce vreau mushchii lui Putin ?? De ce nu intra imperialistii si colonialistii pisti ei ca Hitler si Napoleon ,ca sa-si ia ce le trebe cu forta ,nu cu minciuni ,manevre parzoase ,si mashinatiuni sconcsoase ,ca pana acum , vanturandu-se ca turbatii pi la granitza cu „vitejii” lor !! De ce nu-i arunca in focul luptei cu rusii ?? Sa-si parleasca putzin ….mustatile si sa faca in pantaloni !! Vreau toata lumea ?? Doar cu golanii,magarii si minciuni ??

    • bogdan spune:

      Unde-i invitat mai godace ! Nu l-a invitat nmeni nicaieri ! Se taraie si el pe ici pe colo la tot felul de intruniri G20 sau inaugurari de centre culturale etc ! Ce lider de valoare l-a invitat pe godacul pitic in ultimul an ? Nu vezi godace ca pana si la Trump pe care l-a ajutat in alegeri nu a ajuns ? Pana si Iohanis se intalneste vineri cu Trompeta ! Ce prosti sunt trollii kremlinului…

      • YTZIK spune:

        Pai fara invitatie un shef de stat sta acasa !! Nici Klaus Ionatan al nostru nu mergea in merika daca Crump, clovnul rican,nu-l invita …nu ?? Nici in Franta nu avea cum sa se intalneasca Putin cu Macroul daca ala nu voia !! Inaugurare ca inaugurare ,dar daca Frauntujii nu voiau ,nici aia nu era !! Deci nu vorbi prostii !! Un stat de importanta rusiei trebuie vrand nevrand …Luat in seama !! Nu de alta da’ strange de coaie un imperiu’ si inca o duzina de catzelusi cu pretentii imperiale ,si e de discutat despre stransoare care poate fi mai blanda ,sau prin rupere !! Putin insa e mai bland de felul lui ,Stalin era putzin mai cumplit ,ceea ce se impune cu urgenta si acum !!

        • YTZIK spune:

          Si Ionatan merge ca a decartat aia doi la suta din Pib-ul rromarlan care se vor duce pe fierul vechi ricanesc !! Trump miliardarul stie sa stranga banii de la fraieri !! De la sauditi a luat jumatate din economiile lor de la saltea !! Daca nu pot ciordi cumva Siberia, trebe’ sa bage mana prin saltelele pretenilor ….ce sa faca saracii ?? Au datorii de nu se vad !! La ei dau faliment orashe intregi ,se duc la vale cu voioshie !!!! Trebe’ sa sparga si pushculitzele din pashalacuri !! Alta nu-i !!

      • nada spune:

        ia uite aici ma bnorcan prost care esti plin de cacat

  4. Valentin spune:

    Putin e o canalie si un ibecil ca si Gitler si Stalin,

  5. Catun spune:

    E ca si cu trolii lui Putin.
    Doua specimene sunt prezente si aici: Toni si nada „Taranu Ion”.

    • Ivan spune:

      Ia zi, cand se termina toata vrajeala asta a voastra…..tu te duci inapoi la mlasitna nu..?

      • Catun spune:

        Se mai adauga si Ivan.

        Mincinosule Ivan, eu nu sunt ca voi.

        • Ivan spune:

          Pai daca ai fi ca noi…nu ai mai fi o javra de taranoi, nu ai mai fi un provocator de ultima speta, nu ai mai fi un tupeist si un mincinos ordinar, nu ai mai folosi injurii ascunse, nu ai mai fi un nesimtit si un mascarici de balci….intr-un cuvant nu ai mai fi ,,caz pierdut” Catun…:))

          • Catun spune:

            Papusa, bine ca nu m-ai facut „trol”, asta chiar ma enerva. Jignire mai mare nu exista.

          • Ivan spune:

            pai cum sa fii tu asa ceva…tu esti ,,prostituat”……ce bine te’a observat Vlad…..:))

          • Catun spune:

            Papusa, prostituati sunteti voi, sclavii lui Putin.

          • Ivan spune:

            Hai taci ca stim cu totii , esti ,,prostituat”..si iti place sa faci treburi d’astea…..:))

          • Catun spune:

            Daca Rusia v-ar fi platit sa spuneti adevarul, ar fi prevalat dovezile in interventiile voastre. Voi sunteti aici numai sa aratati din belsug spiritul rusesc.

  6. Toni spune:

    Alexander Goltz,. Adica Holz .
    Adica rus get beget, ca si Eydman.

    • Radu2I spune:

      Toniboy Asa aperi tu pe Trolusef?!

      • Toni spune:

        ce o sa faceti voi cand se termina isteria asta.
        Unde o sa va mai angajati? poate va baga la vreun ONG ceva, un post caldut.

        • bogdan spune:

          Problema e doar la tine gunoiule ! Ca in curand piticotul va fi istorie si tu te vei intoarce la meseria ta de baza : cersitul catorva kapici in piata centrala din Tiraspol pt a avea de-o Piva…

          • nada spune:

            Mai bine in istorie decat la casa de nebuni unde ajunge nebunul pe care-l lingi tu in cur, nebun care joaca rolul de paiata proasta si de care rade toata planeta

          • Ivan spune:

            Papusa psihopata…de ce esti asa de inversunata..? simti ca iti fuge pamantul de sub picioare….:)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top