În Cecenia, în cadrul anchetei desfasurate în cazul uciderii lui Boris Nemțov, fortele de politie au efectuat alte doua arestari, potrivit Rosbalt, care citeaza o sursă apropiata anchetei.

Astfel, numarul sespecţilor in cazul uciderii opozantului rus Boris Nemţov ajunge la 8 persoane, toţi de origine cecenă. Amintim ca ieri, politia a arestat 5 ceceni, dintre care doi au fost acuzati de ucidere, iar restul de complicitate. Un al saselea suspect a fost ucis in timpul tentativei de retinere la Groznîi.

Se remarcă faptul că arestarea ultimilor doi ceceni a avut loc în timpul unei operațiuni speciale desfasurate în zona Şelkovsk din Groznîi. De asemenea, sursa a adăugat că unul dintre cei arestati este var cu un oficial din structurile fortelor de ordine din Cecenia.

„Cei doi ceceni a caror nume nu sunt divulgate au intrat in atentia  forțelor de securitate din cauza legaturilor menținute cu suspectii principali Dadaev şi Şavanov. Gradul lor de implicare în asasinarea lui Nemtov este in curs de verificare”, – a mai spus sursa.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top