Situația cu Kosovo este aceeași cu cea a anexării Crimeei ucrainene, astfel încât Kosovo ar trebui să fie alipită Serbiei, asa cum Rusia a anexat peninsula, a declarat ambasadorul rus în Serbia, Alexander Cepurin, potrivit RTS.

„În nordul Kosovo și Metohija trăiesc compact sârbi în Kosovska Mitrovica, Zubin Potok, Leposavic și Zvecan și unde guvernul de la Pristina nu are practic nicio putere,“ – a spus Cepurin.

Potrivit diplomatului, Kosovo există de la sine și este separata de Serbia de o ”cvasi-frontieră”.

„În primul rând, noi nu recunoaștem statul Kosovo, și aderam strict la Rezoluția 1244 (Rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU din 10 iunie 1999, potrivit căreia Kosovo este parte a Serbiei). Numai Belgrad și Pristina pot negocia statutul și gradul de autonomie al regiunii. În al doilea rând, această decizie trebuie luată fără presiunea impertinentă a Occidentului asupra Belgradului, iar în al treilea – vom fi gata să ajutăm la găsirea unui compromis și a unei soluții durabile”, a spus diplomatul.

„Inițiativa și determinarea starii de lucruri aparține Serbiei, și rolul Rusiei este în asistență, la solicitarea părții sârbe, dar este important să se reamintească faptul că tot mai multe țări se gândesc acum la retragerea recunoașterii Kosovo“ – a adăugat Cepurin.

Diplomatul a subliniat că Rusia salută neutralitatea militară a Serbiei, refuzul său de a adera la NATO și refuzul rigid al sancțiunilor anti-ruse.

El a menționat că pentru mulți din Serbia, aderarea la Uniunea Europeană inseamna de o viață mai bogată, ceea ce, a spus el, nu este adevărat.

Schimbul de teritorii, idee discutata atât la Belgrad, cât și al Pristina, ar permite Serbiei să păstreze controlul asupra părților de nord a Kosovo, locuita în cea mai mare parte de etnici sârbi. La rândul său, Belgradul va transfera Kosovo municipalitățile sudice, unde majoritatea populatiei o reprezinta etnicii albanezi.

În prezent, UE negociază cu Serbia aderarea țării la spatiul comunitar, dar Bruxelles subliniază că niciun viitor membru al UE nu poate avea dispute teritoriale sau de frontieră.

Serbia nu recunoaște independența Kosovo, proclamată în 2008.

Președintele sârb Vučić insistă că orice viitor acord cu Kosovo ar trebui să fie rezultatul unui compromis, probabil al unui referendum.

Liderii UE se opun schimbării frontierelor pe motiv că acestea pot duce la dorinta de redesenare  a altor frontiere în Balcani, fapt care ar putea reînvia razboaiele etnice din anii 1990. În plus, Rusia va obtine astfel argumente pentru legalizarea anexării Crimeei și a părții ocupate din Donbas sau chiar a Transnistriei moldovenești.

În special, dacă un astfel de scenariu este pus în aplicare, se creează un precedent neplăcut pentru Bosnia și Herțegovina, al carei Republica Srpska insistă permanent asupra planurilor de a se reuni cu Serbia.

Washingtonul a declarat că nu va interveni în negocierile privind schimbul de teritorii între Serbia și Kosovo.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Ambasadorul rus a comparat Kosovo cu Crimeea și a cerut împărțirea republicii

  1. bogdan spune:

    Ce treaba are Statul Porcesc cu problemele interne ale Statelor Europene ! Sa-si vada de cocinele lor inapoiatii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top