Afirmațiile din presa croată cu privire la presupusele livrările rusești către Croația de rachete S-300 înainte de operațiunea „Storm“ din 1995 sunt false, deoarece complexul a fost livrat în Croația din Ucraina, a declarat ambasadorul rus Alexander Cepurin, citat de agenția Tanjug, se precizează pe site-ul Ambasadei Federației Ruse.

Potrivit ambasadorului, difuzarea acestor informații are ca scop provocarea unor daune relațiilor de prietenie dintre Serbia și Rusia, ”pentru a submina încrederea între popoarele noastre“.

„Încă o dată declar că Rusia nu a efectuat și nu efectuează livrari de arme cu încălcarea normelor internaționale și a embargoului asupra armele în țările din fosta Iugoslavie, impus de Consiliul de Securitate al ONU“, – a spus Cepurin.

Ambasadorul insită că povestea cu S-300 este „aruncată“ de presa la fiecare cinci sau șase ani, deși, ”toata lumea știe” ca această ”operațiune criminală a fost dezvoltata în triunghiul țara de destinație – mediatorul – Ucraina“.

În anii 1990, Croația a obținut dintr-o sursă necunoscută oficial un sistem de apărare aeriană S-300. Lansatoare au fost demonstrate la parada militară cu puțin timp înainte de operațiunea „Storm“. Complexul nu a fost niciodată folosit și, așa cum a scris presa croată, s-a dovedit a fi inutilizabil în condiții de luptă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

7 Responses to Ambasadorul rus în Serbia acuză Ucraina că a livrat rachete S-300 armatei croate

  1. yehudy spune:

    draga ivan, rachete S300 au fost sigur livrate de ucraina, dar de ucraina lui Viktor Ianukovici, marele corupt si marele favorit al lui putin 🙂
    coruptii il iubescf pe putin, putin iubeste coruptii 🙂

  2. yehudy spune:

    draga ivan, ucraina are rachetele S300 ale rusiei? 🙂
    daca ucraina poate livra rachetele S300 rusesti poate ucraina are si rachetele S400 rusesti? 🙂
    draga ivan, cred ca ucraina deja a livrat o baterie s400 catre SUA 🙂
    si daca SUA are cel putin o baterie S400 este datorita coruptiei regimului putin 🙂
    daca putin va face inventarul bateriilor S400 , putin va constata ca lipsesc cel putin 10 baterii S400 cu centrul de comanda si radarele 🙂
    draga ivan, in federatia rusa totul este de vanzare datorita regimului corupt putin 🙂
    coruptia lui putin a ajuns la nivelul coruptiei lui ieltzin 🙂

  3. bogdan spune:

    Normal ca era inutilizabil ! Daca cele din ziua de azi sunt zero ! Cate Tomahawkuri au dat jos S 300 „modernizate” la nivel 2017 in Siria ? Cred ca cele din 1990 erau jumate din carton presat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top