„Ucraina este esențială pentru restabilirea relațiilor noastre cu Moscova”, a declarat Jon Huntsman, noul ambasador american în Rusia, într-un interviu acordat ziarului rus Vedomosti. În primul său interviu acordat presei ruse de la venirea sa la post în octombrie, diplomatul a mai precizat că unul dintre motivele răcirii relațiilor dintre cele două țări a fost ingerința Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA în 2016.

„Nu aș vrea să evidențiez o singură cauză, dar trebuie să spun că amestecul în alegerile prezidențiale americane din 2016 a jucat un rol important. Cred că Rusia subestimează impactul pe care l-a avut aceasta atât asupra alegerilor în sine, cât și asupra persoanelor interesate de scrutin, care urmăreau procesul electoral. În politica americană, sistemul de alegere a șefului statului este sacru. Și pentru noi este important să credem că acest sistem se bazează pe încredere și corectitudine. Orice încercare de a submina acest sistem va fi privită drept o încălcare extrem de inadecvată și supărătoare „, a spus el în interviu.

Înainte de aceasta însă situația din Ucraina a cauzat deteriorarea relațiilor dintre SUA și Rusia, a explicat Jon Huntsman în primul său interviu amplu.

„Amestecul (în alegeri) s-a adăugat în coșul de neîncredere. Și nu vom reuși să ieșim decât după ce vom înțelege motivele care ne-au adus aici și decât după ce ne vom ocupa de ele”, a adăugat ambasadorul, recunoscând că „încrederea dintre Rusia și SUA este zero”.

„Încrederea este o condiție prealabilă pentru conlucrare și progresul în relațiile dintre oameni și între țări. Fără încredere nu se poate face nimic”, a reiterat șeful misiunii diplomatice americane la Moscova, subliniind că un progres în privind dosarului Ucraina ar putea conferi un impuls relațiilor bilaterale ruso-americane.

„Ucraina este esențială pentru restabilirea relațiilor noastre cu Moscova”, a insistat Jon Huntsman, în contextul în care reprezentantul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, sublinia recent în publicația Politico necesitatea desfășurării unei adevărate operațiuni de menținere a păcii în Ucraina, întrucât acordurile de la Minsk nu mai funcționează, apreciind că ultimele sale discuții cu emisarul președintelui rus Vladislav Surkov au reprezentat un pas înapoi.

Interviul lui Jon Huntsman apare la câteva zile după ce Michael Flynn, fostul consilier pentru securitatea națională al președintelui american Donald Trump, a fost inculpat pentru că a mințit anchetatorii în cadrul dosarului privind ingerința rusa în alegerile prezidențiale de anul trecut în SUA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

3 Responses to Ambasadorul SUA: ”Ucraina este esențială pentru restabilirea relațiilor noastre cu Moscova”

  1. didi spune:

    eu cred ca rusia s-a implicat in campania electorala americana atat pe internet, cat si prin contacte directe cu trump si consilierii lui caruia le-a dat informatii sa o ingroape pe clinton. problema nu e asta, ci lipsa de reactie a serviciilor de informatii americane. adica stii ca trump si echipa lui sunt tradatori, ca au contacte cu inamicul si nu iei nicio masura? de ce il mai pazeste secret service pe candidatul la alegeri daca nu ii monitorizeaza tot, inclusiv telefoane, mailuri, sms uri, twitter, whatsup, viber? candidatii la alegeri ar trebui verificati strict, urmariti non-stop, ca sa stii daca ai de a face cu un adevarat american sau cu un candidat manciurian. eu vad un fiasco de proprotii al serviciilor de informatii americane in nedepistarea si in lipsa totala de contracarare a ceea ce pare a fi cea mai mare operatiune de infiltrare a rusiei in establishmentul american. trump pute de la o posta a om santajabil si putin are tot ce ii trebuie ca sa il stranga de oua.

  2. barbu marian spune:

    nu au curajul sa recunoasca campania de rahat din marele stat democrati al lumi, doamna clinton a avut atitudinea de baba din satul cucuieti din deal birfa si nimic altceva, de ce sa asternut tacere asupra acelor date din calculator daca nu le avea poate ca alta ar fi fost soarta alegerilor, se credea marea clinton sotie de expresedinte, pentru felul cum a gestionat acele date trebuia judecata si condamnata, dar de trebuia un tap care sa o scoata si atunci s-a gasit rusia, ma mir ca nu iese si psd pe post sa spuna ca rusii distruge partidul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top