prizonieriRebelii proruşi din estul Ucrainei au executat sumar militari ucraineni aflaţi în captivitate, acuză Amnesty International (AI), care precizează că deţine probe în acest sens, relatează BBC.

Martori au declarat pentru organizaţia de apărarea drepturilor omului că un militar ucrainean a fost împuşcat de la mică distanţă de către un comandant separatist.

Amnesty a mai anunţat că deţine înregistrări video cu alţi trei militari ţinuţi în captivitate, iar apoi morţi, la o morgă, prezentând răni la cap şi în partea superioară a corpului, provocate de gloanţe, potrivit Mediafax.

Crimele pe care le-a documentat sunt asimilate crimelor de război, a subliniat Amnesty.

„Aceste acuzaţii este necesar să fie investigate prompt, complet şi imparţial, iar făptaşii judecaţi în procese corecte de către autorităţile recunoscute”, a declarat Denis Krivosheev, adjunctul directorului AI pentru Europa şi Asia Centrală.

Acuzaţiile apar după ce un comandant separatist a declarat pentru ziarul ucrainean Kyiv Post că a executat personal 15 militari ucraineni din cadrul forţelor armate naţionale după ce au fost capturaţi.

Un consilier al rebelilor a declarat anul trecut pentru BBC că separatiştii proruşi au efectuat execuţii într-o zonă aflată sub controlul insurgenţilor, cu scopul de a „împiedica haosul”.

Organizaţii nonguvernamentale cu activitate în domeniul drepturilor omului au acuzat ambele părţi aflate în conflict că au comis abuzuri.

Peste 6.000 de persoane au fost ucise de la izbucnirea războiului între separatişti proruşi şi forţele armate naţionale ucrainene în estul Ucrainei, în urmă cu un an.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top