crimeeaMulți critici ai regimului din peninsula Crimeea, anexata de Rusia in martie anul trecut, sunt răpiti și torturati, iar autoritatile nu au efectuat anchete publice în astfel de cazuri, scrie DW, citând raportul Amnesty International privind respectarea în Crimeea a drepturilor omului.

„De când Rusia a anexat Crimeea, noua putere a folosit un arsenal larg de tehnici de intimidare pentru a suprima opozitia si criticii regimului. Seria de răpiri de persoane în perioada martie-septembrie i-a obligat pe mulți critici ai puterii sa părăseasca regiunea. Cei care au rămâs sunt persecutați de către autorități,  hotărâte să reducă la tăcere toti adversarii sai”- potrivit BBC, care il citeaza pe John Dalhuisen, director de programe pentru Europa și Asia Centrală al Amnesty International (AI).

Potrivit AI, în cursul anului trecut, în Crimeea au fost răpite cel puțin șapte persoane, a căror soartă este încă necunoscuta. Dispariția a trei tătari din Crimeea a fost inregistrata în mod direct de AI. Doar o persoane din cele rapite  – Richat Ametov – a fost găsita moarta, cu semne de tortură pe corpul său.

„Autoritățile din Crimeea ne-au asigurat că investigheaza toate cazurile de răpiri și tortură, dar nu am văzut încă dovezi concrete” – a spus Dalhuisen.

Totodata, AI remarca faptul ca autoritățile au creat o atmosferă de frică în peninsula, folosind intimidarea și impunerea de legi opresive împotriva mass-mediei și a organizațiilor non-guvernamentale. Astfel, Mejlisul, organ reprezentativ al tătarilor din Crimeea, a fost interzis de către autoritățile locale, iar conducerea acestuia a fost persecutata.

Există probleme și cu mass-media independenta. La sfârșitul lunii ianuarie, câteva zeci de persoane mascate şi înarmate au ocupat postul tv al tătarilor din Crimeea – ATR, au oprit emisia și au confiscat documentele referitoare la activitatea societății în ultimele 11 luni. Apoi, Agenției de Informații tătare din Crimeea – QHA- i-a fost refuzat înregistrare fără nicio explicație, iar un număr de jurnaliști și bloggeri au părăsit peninsula, declarand ca se tem pentru viata lor.

„La un an de la anexarea Crimeei, atitudinea autorităților ruse fata de toți cei care li se opun se reduce la un principiu simplu: taceti sau plecati” – conchide Dalhuisen.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top