siria4Rusia este responsabila de unele dintre cele mai odioase crime  de război, care au fost comise în ultimul deceniu, a declarat într-un interviu pentru Sky News, directorul programului de crize al Amnesty International, Tirana Hassan.

Organizația pentru drepturile omului afirmă că, în ultima săptămână, aeronavele militare ruse au atacat în mod deliberat civili și salvatori din Siria.

Hassan spune că au fost documentate atacuri asupra școlilor, spitalelor și locuintelor. Ea susține că, în plus față de bombardarea de catre rusi a obiectivelor civile, care, în sine, reprezinta o crimă de război, au loc raiduri repetate asupra acelorasi locuri deja bombardate, fiind omorâţi salvatorii și reprezentantii altor servicii civile, care sosesc la fata locului pentru a scoate ranitii si victimele de sub dărâmături.

Activista pentru drepturile omului se referă la raidul de pe 15 februarie asupra spitalului „Medici Fără Frontiere” din orașul Maarrat al-Nu’man din provincia Idlib. Acolo, au avut loc patru lovituri aeriene în decurs de câteva minute, fiind inregistrate nouă decese.

Un alt exemplu de crima de război comisa de Rusia este şi raidul de pe 15 februarie asupra spitalului din orașul Azaz.

Kremlinul continuă să insiste că loviturile sale aeriene tintesc exclusiv țintele militare al ISIS.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

6 Responses to Amnesty International: Rusia este responasbilă de cele mai odioase crime de război în Siria

  1. ANTIPUTIN spune:

    PUTIN
    Fulgerat sa fie, pe dementa lui scafarlie
    Gay, pedofil, psihic de criminal labil
    Ucigas de prunci, copii, adulti si batrani
    Asta invatat’a tarul de la KGBistii nebuni!

  2. Catun spune:

    Medicii au facut greseala sa se increada in rusi si sa lea dea coordonatele ca sa fie feriti de bombardamente lor. S-au dus in gura lupului, „calule vrei ovaz?” In rusi nu trebuie sa ai incredere!

    Mai vine vreun trol si vrea sa zica ca in spitale erau adapostiti si teroristi, care astfel se protejau facand scuturi umane din medici. Daca era asa, medicii ar fi anuntat si s-ar fi tras demult un semnal de alarma. De altfel, ISISul prefera sa ia ostatici pe medici pentru „placerea” lor malefica de a ucide necredinciosi.

    Cum am mai zis, scopul lui Putin este sa destabilizeze Europa producand valuri de refugiati prin uciderea femeilor si copiilor. Se stie ca calaul Putin are o problema cu copiii.

  3. malone_gerald@brussels spune:

    Ei na ! Că americanii si evreii n-or fi . Ca număr si … odioase , americanii îi întrec in ultimii 10 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top