Putin ErdoganSe poate spune cu siguranta că, președintele rus, Vladimir Putin, continua sa copieze actiunile de politică externă ale Statelor Unite, pe care tot el le critică neobosit, scrie Bloomberg View.

Modelul „condamna-apoi-repeta” functioneaza in politica externa ruseasca de ani de zile. De exemplu, în 2007, Putin a criticat aspru preferinta SUA pentru folosirea forței militare, un an mai târziu Rusia foloseste forta armata dincolo de frontierele sale, invadand Georgia.

Apoi, Putin a declarat în mod repetat ca recunoașterea de către SUA, în 2008, a independenței Kosovo, reprezinta o încălcare a integrității teritoriale a unui stat suveran, dar în acelaşi an a recunoscut independența Osetiei de Sud și a Abhaziei.

În 2014, Putin a fost indignat de revoluția din Ucraina, dar după câteva săptămâni a initiat mini versiuni ale „Maidanului ucrainean” în Crimeea şi Donbas, obtinând nu doar schimbare de regim, dar, în cazul Crimeei, chiar anexarea.

Mai recent, Putin a criticat vehement loviturile aeriene ale SUA în Siria, apoi a început propria campanie de bombardamente în sprijinul lui Bashar al-Assad, şi chiar a copiat obiceiul american de a prezenta la televizor filme cu loviturilor aeriene.

„Aceste exemple dezvăluie un model clar şi, având în vedere ca, în ultimii ani, termenul „schimbarea regimului” a devenit cea mai dura injuratura în lexiconul celor de la Kremlin, cearta lui Putin cu Erdogan necesită o monitorizare mai atentă,” – crede publicatia.

„Probabil ca pana si Erdogan este de acord acum că ideea doborarii avionului rusesc, care a încălcat pe 24 noiembrie spațiului aerian turc pentru câteva secunde, nu a fost geniala, dar două luni mai târziu cel mai surprinzător lucru nu este eroarea turcească, ci reticența Rusiei de a aplana sau reduce intensitatea crizei. Putin a ignorat semnalele Turciei si presiunile aliaților, cum ar fi Belarus și Kazahstan, ceea ce arata clar că el nu a avut niciodata intenția normalizarii relațiilor cu Turcia, atâta timp cât Erdogan este la putere.

Răspunsul Rusiei la acțiunea turcilor este identic cu cel american la invazia rusă din Ucraina. În primul rând, a impus sancțiuni economice. Apoi a început atacurile mediatice asupra anturajului lui Erdogan, inclusiv asupra fiului său Bilal, pe care l-a acuzat de comerț cu petrol ISIS. Kremlinul a facut o demonstratie extrema a ostilitatii sale fata de Ankara, invitandu-l la Moscova pe liderul kurd Selahattin Demirtas.Su-24 doborat

„Acest raspuns este o răzbunare ostentativa. Putin trebuie să demonstreze acasa ca va forța Turcia să plătească pentru uciderea pilotului rus. Dar problema nu se epuizeaza aici. Ambițioasa și influenta Turcie, care promoveaza un islamism acceptabil de occidentali, este un obstacol major în calea obiectivelor rusești în Orientul Mijlociu.

Interesele rusești în regiune nu vizeaza doar susținerea lui Assad, dar, de asemenea, forțarea Occidentului sa aleaga între dictatorii laici, cu care vrea să lucreze Rusia, şi islamiștii care exprima voința poporului. Moscova se teme că Erdogan ar putea convinge Occidentul sa intre în parteneriat cu islamistii moderati, inclusiv în Siria.

Probabil, Putin nu are ca scop răsturnarea lui Erdogan. Dar, la fel cum fac si SUA, Putin pare să-şi fi luat un angajament pe termen lung de subminare a economiei Turciei și compromiterea politică a lui Erdogan. Nu este clar care este scopul urmarit: să întoarcă SUA și aliații săi pe drumul „cel bun”, dezbinandu-i in problema protejarii acestui aliat pe linie de NATO (Turcia), sau sa se alăture Rusiei, care se distanțeaza tot mai mult de acest guvern islamist care devine din ce în ce mai autoritar”, – se intreaba in final Bloomberg View.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (5 voturi, media: 4,20 din 5)
Încarc...

Related Posts

9 Responses to Analiză: În ultimii ani, Rusia a condamnat acţiunile SUA, pe care apoi le-a copiat

  1. bogdan spune:

    Rusia submineaza economia Turciei ! Ha ha ha ce am mai ras ! Pai Rusia nu are economie ! Ea este o statie PECO cu nume de tara ! Rusia are la ora actuala acelasi PIB cu Turcia ! Diferenta este ca Turcia are populatie jumatate in comparative cu Rusia…deci pt rusi -Turcia o duce de 2 ori mai bine decat Rusia ! Turcia ca si restul lumii indifferent de sanctiunile de 2 lei ale Moscovei este si va fi pe plus pe cand Rusia a pierdut in 2 ani jumatate din PIB ! Sa mai spunem ca Turcia(care produce) are PIB ul facut din cu totul alte surse decat Rusia care se bazeaza pe materii prime ? Daca Rusia nu ar avea materii prime in cantitate imensa ar fi muritori de foame ! Stiti ca in fundul Siberiei inca se produc TV Color cu lampi ? In anul 2015 !! Mergeti prin satele si oraselele Rusesti de dupa Urali sa vedeti ce autobuze din anii 50-60 au pe sosele…Rusia theoretic o mare natiune ajunsa pe maini proaste…

    • alex spune:

      Radule,scrii de pe telefon?Ce treaba ai tu cu tv-urile cu tub catodic?Ce,in Romanica nu mai sunt?Ia da-i o raita pe la hotelurile de 3-4 stele din Busteni si o sa te minunezi cate inca mai au televizoare cu tub catodic.Cat despre autobuze vechi,eu nu-ti vorbesc despre fundul Siberiei,ci de Craiova.Ia uite aici oleaca:

      • Zorg spune:

        Una e să fabrici, alta e să deții în proprietate. Asta referitor la TV.
        Referitor la autobuze, același chestie ca și cu TV’l.

        Tu ești aici să denigrezi poporul român și să ridici în slăvi poporul rus sau… să arăți ca poporul rus o duce la fel de prost ca poporul român.

        Afirmi că ești român vasluian. Noi ar trebui să spunem ceva de rău de Vaslui sau ce?! Oricum ar fi vrei să scoți în evidență lucrurile negative ale românilor. Și asta nu e frumos.

      • Zorg spune:

        Dă-mi exemplu de un hotel de 4 stele din Bușteni care are în posesie TV cu tub?! Ai tu bani de 4 stele în Bușteni?! Mă faci să râd. Sau asta ți-au povestit prietenii ăia buni ai tăi care te-au învâțat să vorbești în română. A, stai, lasă-mă, nu-mi spune, ai văzut un film pe youtube despre….

      • bogdan spune:

        Mai tu citesti pe sarite sau esti prea tanar…eu am scris cu lampi ! Lampile sunt niste chestii cu filament ce existau inaintea tranzistorilor si circuitelor integrate…practic un tranzistor era inlocuit de un tub trioda…samd…nu ma refeream la tubul catodic sau cinescop cum mai este denumit…Romania nu mai produce asemenea televizoare din 1983…capisci ?

        • Clau spune:

          bogdan pierzi vreamea incercand sa „educi” un trol…in speta pe mankatorul de kkt alexei. Oricum nu intelege si nici nu-l intereseaza… Prostul ajunge sa vada un acvariu cu pesti si sa spuna ca e televizor color cu lampi… Am putea sa le reamintim de licitatia publica pentru „achizitia de masini de spalat ultraperformante la copca” care a avut loc ghiciti unde… in rusnacia! Ar sari din nou kkt-ul de alexei sa ne spuna ca el a vazut in Romania oameni in varsta care saracii stateau la copca iarna si probabil spalau niste rame/viermisori si mai si veneau niste pesti capitalisti sa le rapeasca „avutia”… Mama lor de capitalisti si amerloci, ca dupa cum se zbateau acei pesti sigur erau platiti cu centii lui Soros…

  2. yehudy spune:

    draga ivan, ramane una din doua:
    1. sau rusia copiaza in continuare modelul USA si va vinde petrol ieftin 🙂
    2. sau putin va pune la locul ei rusia si va emite un decret cu putere internationala ca rusia va vinde petrol numai la pretul de 118 dolari barilul, cum a fost pana candSUA au scazut retul petrolului 🙂

    draga ivan, cred ca putin are puterea sa impuna pretul de 118 dolari barilul 🙂
    draga ivan, puterea lui putin privind pretul petrolului se va resimti mai intai in rusia: incepand cu rusia 🙂 putin le va demonstra rusilor ca retul petrolului este 118 dolari barilul deoarece acesta va fi pretul la pompa in rusia 🙂
    apoi toti rusii vor crede asta 🙂

  3. Zorg spune:

    Este greșit spus „copiază”. Corect spus e „parodiază”

    • yehudy spune:

      draga ivan, ramane una din doua:
      1. sau rusia copiaza in continuare modelul USA si va vinde petrol ieftin 🙂
      2. sau putin va pune la locul ei rusia si va emite un decret cu putere internationala ca rusia va vinde petrol numai la pretul de 118 dolari barilul, cum a fost pana cand SUA au scazut pretul petrolului 🙂

      draga ivan, cred ca putin are puterea sa impuna pretul de 118 dolari barilul 🙂
      draga ivan, puterea lui putin privind pretul petrolului se va resimti mai intai in rusia: incepand cu rusia 🙂 putin le va demonstra rusilor ca pretul petrolului este 118 dolari barilul deoarece acesta va fi pretul la pompa in rusia 🙂
      apoi toti rusii vor crede asta 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top