Cancelarul german Angela Merkel şi-a reiterat joi la Kiev hotărârea de a susţine menţinerea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru rolul ei în conflictul din Ucraina, ţară unde efectuează prima sa vizită de la semnarea acordurilor de pace de la Minsk (la începutul anului 2015), aflate în prezent în impas, informează AFP.

‘Din păcate, acordurile de la Minsk nu sunt respectate, dacă avansăm, atunci avansăm numai cu câţiva milimetri, iar uneori se fac paşi înapoi. Germania va pleda, prin urmare, pentru menţinerea acestor sancţiuni’, a declarat Angela Merkel în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

‘Dacă vor exista progrese, am putea relaxa sancţiunile’, a nuanţat totuşi cancelarul, a cărui ţară împreună cu Franţa mediază procesul de pace în Ucraina.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni economice severe Rusiei pentru anexarea în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea şi pentru implicarea sa în războiul, care a început în acelaşi an, între forţele Kievului şi separatiştii proruşi în estul Ucrainei.

Potrivit Kievului şi Occidentului, Moscova acordă sprijin militar rebelilor în acest conflict, soldat deja cu peste 10.000 de morţi. Rusia dezminte aceste acuzaţii, în pofida numeroaselor dovezi care atestă contrariul.

‘Rusia trebuie să facă un lucru simplu, să părăsească Ucraina, să-şi retragă armele şi să restabilească integritatea teritorială a Ucrainei’, a declarat la rândul său preşedintele Poroşenko, care a denunţat aşa-numitele alegeri ‘prezidenţiale’ şi ‘legislative’ în cele două autoproclamate republici Doneţk (DNR) şi Lugansk (LNR) din estul separatist al Ucrainei, preconizate pentru 11 noiembrie.

‘Am condamnat organizarea de către Federaţia Rusă a acestor alegeri trucate’, a declarat Poroşenko. ‘Aceasta este un semn clar că Kremlinul nu este dispus la o rezolvare paşnică a situaţiei din Donbas’, a adăugat el.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

4 Responses to Angela Merkel: Acordurile de la Minsk nu sunt respectate, vom pleda pentru menţinerea sancţiunilor

  1. Vlad Gelu spune:

    Tipa este pe duca ! Nu stiu daca mai apuca sa ia o decizie in acest sens !

    • Clau spune:

      mda…am eu asa o banuiala ca si in cazul Germaniei o s-o sugeti ca si cu Trump, va bucurati ca scapati de Merkel si o sa vina cineva care o sa va „altoiasca” si mai si. Cand noi spuneam ca degeaba va bucurati de venirea republicanilor la Casa Alba voi nu ne credeati… v-am dat si exemple si tot degeaba… Va spun, e ultima „cursa” la care mai participati si urmeaza sa redeveniti cnezat pe cateva hectare in jurul kotetzului numit si kremlin (aka fosa septica producatoare de iz de lume rusa)… Existenta voastra e nesemnificativa pentru americani, in schimb pe noi o sa ne afecteze in viitor apropierea Chinei….

  2. bogdan spune:

    Correct !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top