obama

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a condamnat “asasinarea brutală” a opozantului rus Boris Nemțov, care a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin. El a cerut “soluționarea rapidă a guvernului rus să efectueze o anchetă promptă, imparțială și transparentă”, relatează cotidianul german “Die Zeit” în ediția sa electronică.

Potrivit publicației amintite, liderul de la Casa Albă, care are relații tensionate cu omologul său de la Kremlin, Vladimir Putin, a cerut de asemenea, într-un comunicat ca “circumstanțele uciderii lui Nemțov să fie investigate și elucidate, iar cei responsabili de crimă, să fie aduși în fața justiției”. Jurnaliștii de la “Die Zeit” mai notează că, pentru președintele SUA, Barack Obama, Boris Nemțov a fost “un avocat neobosit al țării sale și un om care a luptat necondiționat pentru drepturile tuturor cetățenilor pe care i-a reprezentat”. De asemenea, Obama susține: “Am admirat lupta curajoasă a lui Boris Nemțov împotriva corupției în Rusia și îi sunt recunoscător că și-a împărtășit opiniile sincere cu mine când ne-am întâlnit la Moscova în anul 2009”. La rândul său, președintele rus Vladimir Putin a condamnat actul prin care a fost asasinat opozantul său Boris Nemțov. Putin a mai menționat însă că ar putea fi vorba despre o “provocare” politică. Președintele ucrainean Petro Poroșenko, cel care a fost bun prieten cu Boris Nemțov, și-a exprimat consternarea în legătură cu uciderea acestuia. Poroșenko a scris pe Twitter: “L-au omorât pe Boris. Este greu de crezut”. Liderul de la Kiev a adăugat și pe Facebook că Nemțov “a fost o punte între Ucraina și Rusia, și care a fost distrus de un criminal”.

Angela-Merkel

Cu toate acestea, Poroșenko spune că “nu am vreo îndoială că făptașii vor fi pedepsiți mai devreme sau mai târziu. Nemțov a sprijinit mișcarea din Maidan și l-a acuzat în mod repetat pe președinteșle Putin de escaladarea conflictului”. Cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat starea de șoc la aflarea uciderii lui Boris Nemțov. “Cancelarul Angela Merkel este consternată de uciderea lașă a opozantului politic rus Boris Nemțov”, se arată într-un comunicat emis de guvernul de la Berlin. Ea a lăudat curajul fostului prim-ministru adjunct, care și-a exprimat în mod repetat criticile public împotriva guvernului condus de Vladimir Putin. A transmis  condoleanțe familiei sale iar președintelui Putin i-a cerut să asigure investigarea crimei, a mai transmis purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

pocol

Corespondență din Germania de la Andreea POCOL

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top