Rusia şi Iranul trebuie să-şi îndeplinească sarcinile şi să împiedice lovituri ale forţelor guvernamentale siriene în provincia Idlib, a declarat miercuri ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, transmite Reuters, potriivt agerpres.ro.

Într-un interviu acordat agenţiei de presă proguvernamentale Anadolu, şeful diplomaţiei turce a spus că ţara sa va organiza o reuniune privind Siria cu participarea unor state ce împărtăşesc poziţia Ankarei, după summitul de la Soci (sudul Rusiei) din 29-30 ianuarie. La reuniunea la nivel înalt din staţiunea rusă vor participa reprezentanţi ai regimului şi opozanţi sirieni.

Provincia siriană Idlib, situată la frontiera cu Turcia, care se teme de un aflux de refugiaţi, este singura care a scăpat în totalitate controlului din partea Damascului şi este dominată de Jabhat Fateh al-Sham, fostul Front al-Nusra.

Turcia, ce susţine opoziţia siriană, s-a apropiat în ultimele luni de Rusia, iar aceasta, împreună cu Iranul, sprijină regimul lui Bashar al-Assad.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 1,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Ankara: Rusia şi Iranul trebuie să pună capăt abuzurilor comise de forţele guvernamentale siriene

  1. Basarabia e Romania spune:

    Ankara trebuie sa-si puna la punct „aliatii” cat mai repede…..

    • bogdan spune:

      Ankara trebuie sa renunte mai intai la Diktatorul Erdogan daca vrea sa mai aiba un viitor impreuna cu Lumea Civilizata ! Separarea de ceilalti teroristi Putler si Khomeney vine apoi natural…

      • nada spune:

        Ma Bogda proste!
        Nai degraba sefii tai trebuie sa scape de un prost ca tine!
        Ca postezi numai prostii!

        • bogdan spune:

          Cine spune asta ? Sefii tai din tara porceasca ?
          Adik asta:

          În realitate, Rusia profunda, nu închipuita si idilica ”Sfânta Rusie”, traverseaza o stare de marasm moral si dezechilibre interne majore, iar radiografia statistica oficiala vorbeste de la sine: 52% de atei si agnostici declarati, o comunitate musulmana robusta cuprinzând între 20 si 30 de milioane de etnici nerusi, cel mai adesea priviti cu suspiciune si ostilitate, doar 2% dintre rusii declarati ortodocsi frecventeaza biserica macar o data pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritara numeric în corpul social al Federatiei Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusa integral doar în tuvina si mordvina), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!), 5 milioane de persoane vagaboande (asa numitii ”bomji”), peste 3 milioane de prostituate în interior si 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa si Asia, locul întâi în lume la prostitutia masculina în armata si implicarea militarilor în termen în pornobusiness (datele Comisiei ONU pentru combaterea exploatarii sexuale), peste 22% dintre femeile din Rusia au fost violate cel putin o data în viata (date ale ONU), 5 milioane de narcomani, cu o rata a mortalitatii de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA, peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile, peste 3 milioane de infractiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri (locul al doilea în lume, dupa India), peste 1 milion de dettnuti (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rata de 800-810 detinuti la 100 de mii de locuitori, peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a ti atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!), 31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii parinti (peste numarul de la încheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani), 36% din totalul satelor ruse au mai putin de 10 locuitori, iar peste 20 000 de localitati eixsta doar pe harta, 20,3 milioane de familii monoparentale (asa-zisele mame solitare – materi odinociki), peste 2 milioane de analfabeti ?i 1,5 milioane de functionari în aparatul administrativ (triplu fata de perioada sovietica!), mita si spagile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual. La capitolul narcomanie si alcoolism, Rusia depaseste toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc (Russia pop tot 140 milioane vs UE pop tot 507 milioane !)…

          Aceasta este doar una dintre fotografiile adevaratei si nenorocitei Rusii de care se exalta adeptii scolii geopolitice eurasianiste, daca o privim fara ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin! Asa arata pe viu Rusia eurasianista doritoare sa se întinda mai întâi din Carpati pâna în Pamir si apoi sa cotropeasca si ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeana ! O Rusie ca ”buric al pamântului”, o Rusie pretins mesianica, o Rusie care produce mai putin decât consuma, o Rusie devenita o banala ”pompa de benzina a lumii” si care, iata, va introduce(a introdus deja-2016 !), chiar de anul acesta, pentru populatia subnutrita din mai multe regiuni ale sale, sistemul de cartele pentru produsele alimentare de baza! Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însa vom spune: functioneaza economia sau nu functioneaza, dar ce spune Tarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia si va fi. si ce, parca ati avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant! Caci nu doar cu pâine se va satura…., le va aminti Tarul!”. Cretinism de gandire si exprimare sic…

          Concluzia ferma este ca eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio sansa reala de succes în Romania si aproape sigur si in Republica Moldova. Vrabia malai viseaza si calicul praznic ! Esecul eurasianistilor este garantat de simplul fapt ca acestia sunt opaci la realitatile vii, fiind prea lipiti cu inima de desertaciunile lumii acesteia si cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu. Oricum, trebuie sa fim întotdeauna pregatiti în fata oricarui efort de seductie pe care se chinuie sa-l faca, stângaci si ridicol, adeptii sai de la noi”.

          Iar aici nu-s trecute razboaiele si invaziile efectuate in tarile vecine !

  2. bogdan spune:

    Nu se mai inteleg nici diktatorii teroristi intre ei…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top