Unii dintre fostii lideri sunt acum la Moscova. Alții au dispărut în mod misterios. Cei mai multi dintre ei au fost înlocuit cu localnici anonimi.

Plecat, Igor Strelkovstrelkov

Fostul ministru al apărării din Republica Populară Donetsk (DNR), Igor Girkin este cunoscut mai ales sub numele de Strelkov. A devenit idolul ultranationalistilor rusi si cel mai cautat om de autoritatile ucrainene. Kievul îl acuza pe Strelkov, naționalist rus de la Moscova, că este agent GRU (serviciile secrete militare ruse).

A ajuns la Donețk în luna aprilie 2014 şi, dupa 13 august, când serviciul de presă al republicii separatiste a declarat că este  „grav rănit”, nu a mai fost vazut sau auzit.

Faţă nouă, Vladimir Kononov

Atunci cand Strelkov, care era comparat cu regele războinic spartan Leonidas I, a fost inlocuit, cel care ii urma in functie a fost prezentat drept „Ţarul”.

După cum s-a dovedit, Ţarul era Vladimir Kononov, un localnic în vârstă de 40 de ani din Lugansk, fost instructor de judo. El a comandat o banda de rebeli in Donetsk incepand cu luna aprilie și a promis că va „rezolva sarcina strategica a respingerii agresiunii militare a forțelor armate ucrainene”. Despre el nu se stie aproape nimic.

A plecat: Alexander Boroday

Moscovitul Boroday a fost autor de articole pentru ziarul ultranaționalist rus „Zavtra”, impreuna cu Strelkov se crede că are legături strânse cu serviciile secrete ruse. Boroday a apărut pe scena revoltelor în luna mai, când a fost numit premier al Republicii autoproclamate Donețk.

boroday

Cu barba tunsa scurt și sacou albastru de firma, Boroday a părut cea mai potrivită figura pentru preluarea fraielor republicii separatiste. Dar, după ce rebelii au doborât aeronava cu pasageri, popularitatea sa a început să scadă. La o conferință de presă pe 7 august, Boroday şi-a anunțat demisia, spunând că el, de fapt, a venit doar cu sarcina de organizare. După aceea, a plecat la Moscova, deși urma sa preia functia de vice-premier al DNR.

Faţă nouă, Alexander Zaharchenko

Alexandru Zaharchenko este un  fost tehnician în minerit și lider al unei grupari politienesti propagandistice Oplot, care se ocupa de recrutarea de voluntari pentru „armata” separatistilor.Zaharchenko În vârstă de 38 de ani, Zaharchenko a fost unul dintre liderii grupului care a luat cu asalt administrația regionala din Donețk în luna aprilie.
A cerut încetarea focului la scurt timp după numirea sa și a spus că separatiștii au nevoie de la Moscova „doar de suport moral.”

A plecat: Valery Bolotov

Om de afaceri din Lugansk, cu o diplomă în Economie, Bolotov a supraviețuit unui atentat la viața sa și aproape a fost capturat de armata ucraineană în timpul mandatului său de „guvernator al oamenilor” din Republica autoproclamata Lugansk. A devenit foarte popular dupa ce a realizat un film in care isi scoate masca si anunta solemn ca va apara „pamanturile noastre.” bolotov

„Demisia temporara” anuntata pe 14 august a fost surpinzatoare. În înregistrarea video facuta cu aceasta ocazie spune că ranile primite (pe care nu le precizeaza) nu îi permit să continue să conducă autoproclamata republica și ca vrea să solicite asistență medicală în Rusia.

Faţă nouă, Igor Plotniţki

Venit să-l înlocuiască pe Bolotov la cârma republicii Lugansk, Plotniţki a fost inainte de rebeliune functionar al oficiului pentru controlul calitatii din cadrul Protectiei Consumatorului. Înainte de a prelua functia lui Bolotov, a fost „ministru al apărării”

Situaţie confuză: Igor Bezler

Cunoscut sub numele de „BES” (Demon), comandantul forțelor separatiste din Gorlovka, Bezler, a fost inainte de evenimente şeful unei firme de pompe funebre. Bezler este cunoscut pentru comportamentul său imprevizibil. Serviciile secrete din Ucraina l-au acuzat că a fost cel care a dat ordinul care a dus la doborarea aeronavei civile cu pasageri apartinand Malaysia Airlines. eroul bezler

După ce forțele ucrainene au înconjurat si apoi ocupat Gorlovka, au aparut o mulțime de zvonuri despre moartea lui Bezler. El nu a mai fost văzut de la sfârșitul lunii iulie, când mass-media ucraineana a anuntat ca a fugit la Moscova. Cu toate acestea, unitatea sa este încă înca activa în zona de conflict.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top