Anton Orehy Антон ОрехъFaptul că Rusia a blocat crearea unui tribunal pentru „Boeing-ul” doborat in Donbas era clar de la inceput. Mult mai interesanta aici nu a fost poziția Rusiei – ci cine ne sprijina în această privință, se intreaba Anton Orehy, editoralistul Eho Moskvî.

Redam textul integral.

Rezultatul votului în Consiliul de Securitate arată ca o condamnare a Rusiei. Moscova nu a fost sprijinita de nimeni. Nici de Venezuela! Ea, la fel ca şi Angola şi China, s-au abținut. Dar această abstinență și neutralitate sunt mai elocvente decât un vot pro-rezoluție. Pentru că dacă este sa ne intrebe cineva cine ne sunt prietenii, acestia sunt venezuelenii. Și China. Ca doar de la televizor auzim toata ziulica că „Rusia și China sunt frați pe vecie”, si cum noi, cu eforturi comune, i-am aruncat pe americani de pe nava istoriei. Ei bine, cum a votat China? China, ca întotdeauna s-a spalat pe maini – „descurcati-va cu problemele voastre”.

Și nu e prima dată. Amintiți-vă de prietenul nostru Tsipras, luptător altruist împotriva asupritorilor din Uniunea Europeana, care proaspat întors acasă de la Moscova, unde a fost pupat pe frunte de Putin, a votat în liniște pentru extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei. Nu avem prieteni si pace. Deloc. Chiar și cei care ne bat pe umăr și ne zâmbesc, de îndată ce ne-am întoarce, ne scuipa în spate. Desigur, în Adunarea Generală a ONU, dacă se va pune problema votarii pe tema Boeingului, vom declara prieteni si aliati Nicaragua și Vanuatu, precum și pe toti cei care se abtin de la vot.

Dar sa nu ne mai mintim singuri. Să ne întrebam: cum s-a întâmplat aşa ceva? Suntem mai deștepți decât toți ceilalți din lume? Suntem cei mai onesti? Noi detinem adevarul suprem? Toata lumea se teme de noi și ne urăşte? Bine, sa zicem ca da, ne uraste – dar de ce? Nu oare pentru ca am provocat accidentul de avion? Pentru ca atunci când ești singur, iar restul lumii împotriva ta – este o ocazie sa reflectezi asupra intrebarii dacă nu cumva ceva este în neregulă cu tine.

În ceea ce privește Tribunalul in sine, noi am decis inca inainte ca acesta sa se infiinteze ca va fi un tribunal anti-rus. Noi spunem, haideti in primul rand sa terminam investigaţia. Ei bine, si care este sensul unei investigații. Am terminat investigatia și apoi ce?

Ancheta fără proces – este ceva absurd. Tribunalul International este cea mai înaltă formă de justiție planetara. Nicio comisie nu va putea sa-l înlocuiasca, deoarece nicio Comisia nu va avea aceeași greutate și autoritate ca, in numele întregii omeniri, sa investigeze aceasta tragedie. Și singura țară care se opune este țara noastră. Și toată lumea acum a înțeles în mod clar că, în Donbas, niste gunoaie umane au doborât avionul și au ucis 298 de persoane, iar Rusia nu vrea sa se cunoasca adevărul. Și ce concluzii au fost trase de toata lumea? Corect: rusii au fost cei care au doborât avionul! Și mi-e teamă că această concluzie nu este departe de adevăr.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Anton Orehy: Halal aliaţi!? De ce Rusia a rămas singură împotriva lumii

  1. Cristi spune:

    „Nu avem prieteni si pace. Deloc.”
    Pt. un rus lucid precum omul asta, Anton Orehy, faptul ca s-a nascut in Rusia cred ca este o drama teribila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top