omuletii verziRusia continuă sa trimita forte armate mascate şi tehnica militara cu numere vopsite in estul Ucrainei, între timp ministrul de externe de la Moscova se alatura omologilor sai german, francez şi ucrainean facând apel la „încetarea ostilităţilor” în estul separatist al Ucrainei, potrivit unei declaraţii comune făcute publice la finalul unei reuniuni care a avut loc miercuri seara la Berlin.

„Miniştrii îndeamnă toate părţile să înceteze ostilităţile şi să-şi retragă armele grele în acord cu linia de contact” stabilită prin acordurile de la Minsk, potrivit comunicatului.

Am făcut „progrese concrete” în negocierile privind dezescaladarea crizei din Ucraina, a declarat şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, după trei ore de discuţii cu omologii săi în formatul denumit „Normandia”.

„Ne-am pus de acord asupra liniei” de contact, a dat asigurări el.

Reuniunea de la Berlin a fost organizată într-un context de tensiune militară şi diplomatică între Kiev şi Moscova.soldat ucr

Cu câteva ore înainte de începerea reuniunii, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat că „peste 9.000 de militari ai Federaţiei Ruse” se află în ţara sa, „cu peste 500 de tancuri, piese de artilerie grea şi transportoare de trupe”.

În estul Ucrainei, luptele s-au intensificat în ultimele zile.

„Această reuniune nu a soluţionat toate probleme, dar a permis obţinerea unui acord asupra retragerii armelor grele de o parte şi de cealaltă a liniei de contact agreate la Minsk pe 19 septembrie. Grupul trilateral de contact se va reuni în zilele următoare pentru a planifica această retragere”, a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius.

Miniştrii de Externe german, francez, rus şi ucrainean s-au întâlnit deja, pe 12 ianuarie, la Berlin, cu scopul de a încerca să organizeze un summit între preşedinţii rus Vladimir Putin şi ucrainean Petro Poroşenko, sub egida şefului de stat francez François Hollande şi cancelarului german Angela Merkel.

Însă ei nu au reuşit să ajungă la un acord, iar acest summit – avut în vedere, o perioadă, pentru data de 15 ianuarie, la Astana, în Kazahstan – a fost amânat sine die.

Kievul şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de intensificarea violenţelor, observată de aproximativ 12 zile în estul Ucrainei, care a culminat în weekendul trecut cu confruntări armate extrem de dure pe aeroportul din Doneţk şi trimiterea unor tancuri ucrainene pentru a respinge o ofensivă rebelă.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top