Federaţia Rusă trebuie să dezvolte o variantă terestră a sistemului maritim de rachete cu rază lungă „Kalibr” în perioada 2019-2020 şi tot în această perioadă este necesar să fie elaborat un sistem terestru cu rachete hipersonice cu rază lungă, ca răspuns la decizia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a declarat marţi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, citat de agenţiile ruse de presă şi de Reuters.

Sistemul de rachete „Kalibr” are mai multe versiuni care diferă în ceea priveşte modul în care rachetele sunt lansate, domeniul de aplicare, natura ţintelor şi viteza. Aceste rachete pot fi echipate cu focoase convenţionale sau nucleare. O serie de submarine și nave de război ruseşti sunt echipate cu rachete „Kalibr”.

De asemenea, potrivit declaraţiilor de marţi ale lui Serghei Şoigu, experienţa desfăşurării de acţiuni militare în Siria, cu ajutorul unor arme de înaltă precizie, dictează necesitatea de a dezvolta grupările de sateliţi militari.

Statele Unite ale Americii au anunţat că se retrag de sâmbătă din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare semnat în 1987 cu Rusia, pe care o acuză că a încălcat acest acord, precizând că vor „notifica oficial Moscova şi alte părţi din tratat” în ce priveşte această retragere, care va intra în vigoare peste şase luni, perioadă în care aşteaptă ca Rusia să revină „în mod complet şi verificabil la respectarea tratatului, distrugând rachetele, lansatoarele şi echipamentele asociate care îl încalcă”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Armata rusă va dezvolta o variantă terestră a rachetei Kalibr

  1. bogdan spune:

    Kalibr nu-i una din alea lansate din Caspica acum vreo 3 ani care au gresit tara ?

  2. bogdan spune:

    Da da da ! Cunoastem: Portavioane, tancul Armata, avioane de gen a 5a si a6a ,sateliti stc. Mai lasati beutura si puneti mana pe munka godacilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top