În dimineata zilei de 29 decembrie, forțele armate azere au încercat să străpungă granița de stat armeana si sa pătrunda pe teritoriul Armeniei, la sud-est de satul Cinari, regiunea Tavush, a anunțat Arțrun Ovanisian, purtătorul de cuvânt al ministrului armean al apărării.

Potrivit oficialului, în lupta declansata inamicul a folosit arme cu lunetă și lansatoare de grenade, dar că armata armeana a avut „controlul deplin al situației”, scrie site-ul „Kavkazski Uzel”.

Ulterior, Ovanisian a anuntat moartea a trei soldați armeni și o vcitima in randul militarilor azeri.

La randul sau, Baku nu confirma detaliile transmise de Erevan. „Nu exista informații oficiale cu privire la confruntările de la granița. Daca vor exista, Ministerul Apărării va emite o declarație prin canalele oficiale” – a declarat Vagif Dargiahli, șeful serviciului de presă al Ministerului Armatei de la Baku, potrivit TASS.

Anterior, Ministerul azer Apărării a declarat că armata armeană a incalcat de 39 de ori armistitiul în satul Kohnegyshlag și înălțimile din regiunea Gazakh, precum și în satele Alibeyli și Agbulag din regiunea Tovuz.

Ar trebui remarcat faptul că Azerbaidjanul și Armenia se acuză reciproc în mod regulat de provocări și diverse incidente în zona Nagorno-Karabah – teritoriu disputat de la granița celor doua foste republici sovietice.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Armenia acuză Azerbaidjanul de tentativă de invazie militară

  1. bogdan spune:

    Armenia are o suprafata mare de tara furata de la Azeri cu ajutorul porcilor ! Hotul striga hotii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top