Investigarea atacului „fabricii de trol” din Rusia în rețelele sociale asupra președintelui Italiei, Sergio Mattarella, va fi încredințată specialiștilor în lupta împotriva terorismului din Italia, transmite ANSA.

Agentia remarca că ancheta procuraturii din Roma va demara în următoarele zile, după care cazul va fi transferat experților în lupta împotriva terorismului.

De asemenea, se așteapta ca luni, 6 august, Comisia parlamentară care supravegheaza Serviciul de Informații și Securitate (COPASIR) sa audieze un raport al șefului serviciului secret italian DIS, Alessandro Pansa, privind atacul ”trolilor” rusi asupra Presedintiei Italiei.

Amintim ca, în noaptea de 28 mai, la câteva ore după ce președintele italian a refuzat să-l numească pe euroscepticul Paolo Savona ca ministru de finanțe, a fost lansat un atac masiv împotriva lui Mattarella în rețelele sociale.

Pe Twitter, în doar câteva minute, s-au postat împotriva presedintelui italia mesaje de pe 400 de conturi. După cum notează ANSA, urmele tuturor conturilor au condus la o singură sursă – „fabrica de troll” din Rusia.

În mesajele adresate președintelui Mattarella, deseori într-o formă vulgară, ”trolii” rusi cereau demisia acestuia.

Reprezentanții opoziției din Partidul Democrat cer crearea unei comisii parlamentare care să investigheze presupusul amestec al Rusiei în procesele politicie din Italia.

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

3 Responses to Atacul „trollilor” ruși asupra președintelui Italiei va fi investigat ca act terorist

  1. Vlad Gelu spune:

    Un titlu si articol pe placul ” pupincuristilor ” americani !

    • stu wilson spune:

      Ce-ai „bliati”?Te-a desconspirat fatza de bidon turtit?De aia sunteti voi rusnacii uratzi ca dreaku,aveti prea multa ura in voi pentru civilizatiile ce merg struna ,fara sa fie nevoie de vodcari si brute de la voi.

  2. bogdan spune:

    Trebuie sa punem odata botnita Porcilor kremlinului ! Taiata legatura de internet a Ospiciului Lumea rusa cu Lumea Civilizata !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top