proteste erevan3Guvernul armean nu va revizui decizia de a majora tariful la energia electrică, dar va aloca subventii segmentelor defavorizate ale  populației, a declarat prim-ministrul Armeniei, Hovik Abrahamian, la o ședință de cabinet de joi.

Între timp, la Erevan continuă protestele incepute  in urma cu cateva zile împotriva creșterii tarifelor la energia electrică. În centrul Erevanului sunt in continuare sute de oameni, scrie News.am.

Manifestațiile din Erevan și alte orașe ale țării au forțat guvernul  sa discute din nou problema cresterilor tarifelor. Autoritățile insa au dat clar de înțeles că problema anulării deciziei nu se pune, aceasta fiind adoptată pe baza unor „indicatori obiectivi”.

„Calculele noastre arată că, în urma creșterii pretului energiei electrice, chetuielile fiecarei familii se vor majora cu 1.400 de drahme (aproximativ trei dolari), fiecare familie avand un consum mediu lunar de 200 de kilowați de energie electrică”, – a declarat Hovik Abrahamian, citat de „Interfax”.

Abrahamian a remarcat ca, după ce s-a consultat cu președintele Serj Sargsian, guvernul a pregătit o decizie care va acorda unui numar de 400.000 de cetateni armeni alocații suplimentare de 24.000 de drahme (50 dolari) anual.

„În scopul atenuarii impactul cresterilor tarifelor la energie pentru populație, Guvernul va oferi anual mai mult de 2,5 miliarde de drahme (5 milioane dolari),” – a spus premierul.proteste armenia

Potrivit guvernului de la Erevan, există trei motive principale pentru care este majorat tariful: vremea uscată din ultimii ani (cand energia hidro neprodusa este compensată cu energie de la centrale termice); oprirea neplanificată a Centralei Nucleare Armene în decembrie 2013, energia electrică produsa in centrala nucleara a fost înlocuita cu energie electrică generată de centralele termice, de 6,5 ori mai scumpa; cel de-al treilea și principalul motiv – devalorizarea monedei naționale cu aproape 20%.

Pierderile din sistemul energetic sunt din motive obiective și dacă acest rezultat negativ nu va fi compensat, compania de electricitate nu va putea plăti companiile generatoare de electricitate, afirma premieurl.

El a cerut protestatarilor sa revina la pozitii constructive.

„.. Acest mod nu aduce nimic bun. Blocarea unui bulevard principal al capitalei, încălcarea liberei circulații a cetățenilor nu va aduce nimic bun. Îndemn activiștii să se întoarcă in zona constructivismului, guvernul este gata să discute orice problemă”, – a spus șeful guvernului.

În discursul său, prim-ministrul de asemenea a atins problema dispersarii violente a protestatarilor de către poliție, care a avut loc pe 23 iunie. Potrivit lui, în prezent se desfasoara o investigaţie  oficială, este foarte important să se identifice și să pedepsească cei care au abuzat de poziția lor.proreste Erevan 2

Protestatarii insa au refuzat sa se imprastie „constructiv”. Membrii  inițiativei „Nu jafului” au declarat că manifestantii vor schimba tactica, deoarece Hovik Abrahamian nu a inteles nimic.

Pe bulevardul Baghramian „este atmosfera de calm”. Numărul de participanti crește, manifestatia avand un larg spirjin din partea publicului. Cetățenii le aduc activiștilor apă, gheață, mancare.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Autorităţile armene nu cedează cererilor manifestanţilor

  1. rsumy spune:

    Mama lor de imperialisti rusnaci, sug sangele poporului armean!

    Ei, cum suna?
    (intrebare pentru cei care sunt cu ‘imperialistii americani’ in gura, de dimineata pana seara)
    🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top