Autorităţile din Belarus au blocat accesul la unul dintre principalele site-uri ale opoziţiei, motivând joi că difuzează informaţii ‘ilegale’, relatează AFP.

Creat în 1997 de opozantul Andrei Sannikov, principalul adversar al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la alegerile prezidenţiale din 2010, site-ul Charter97.org nu mai poate fi accesat de miercuri seara.

Ministerul Informaţiilor a anunţat că a decis să ‘limiteze accesul’ la site deoarece ‘publică informaţii a căror difuzare este ilegală’. El a invocat o lege care interzice presei să publice informaţii provenite de la organizaţii neînregistrate care încurajează extremismul şi subminează interesele naţionale.

La putere din 1994, Aleksandr Lukaşenko a înăsprit represiunea împotriva opoziţiei după alegerile prezidenţiale din 2010, marcate de demonstraţii, întemniţând numeroşi protestatari.

Redactorul şef al Charter97, Natalia Radina, a denunţat ‘o nouă lovitură pentru libertatea de expresie în Belarus’.

În ultimii ani, preşedintele Lukaşenko a eliberat din închisoare mai mulţi opozanţi, întemniţaţi din 2010, cerând Uniunii Europene să ridice sancţiunile împotriva Belarusului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

One Response to Autorităţile din Belarus au blocat unul dintre principalele site-uri ale opoziţiei

  1. bogdan spune:

    Lukashenko=Putler 2 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top