Guvernul german nu dispune de informații conform cărora Rusia ar fi făcut o solicitare de extrădare a comandantului cecen Zelimkhan Khangoshvili, care a fost ucis la Berlin în luna august, relateaza Reuters.

„Guvernul nu are cboștinșă de vreo cerere de extrădare din Rusia a victimei acestui asasinat”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Justiției.

Amintim ca președintele rus Vladimir Putin, într-o conferință de presă după „Summit-ul normand”, a declarat că Moscova a depus o cerere de extrădare a lui Khangoshvili, dar nu ar fi primit niciun răspuns la aceasta.

De asemenea, el a spus despre victima ca a fost militant cecen și bandit, acuzându-l de organizarea de atacuri teroriste la Moscova și a respins acuzațiile potrivit cărora serviciile speciale ruse ar putea fi implicate în uciderea lui Khangoshvili.

Potrivit investigațiilor din presa, rusul Vadim Krasikov, care a fost arestat în Germania sub acuzația de ucidere a cetățeanului Georgiei, Zelimkhan Khangoshvili, este un fost membru al detașamentul forțelor speciale al FSB „Vympel” și a participat la cel puțin alte două asasinate contractate.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 4,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Autoritățile germane dezmint afirmația lui Putin de la Paris

  1. bogdan spune:

    Tipik pt specia inapoiata de la Rasarit si pt Pitikul dement ce o conduce ! In Istorie golanul asta Pitik va ramane ca o pata de mizerie precum sunt si Stalin,Mao,Beria,Hitler etc…spurcata natie

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top