Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a afirmat că acesta din urmă a aprobat întaîlnirea în timpul campaniei din 2016 între fiul său şi o avocată rusă care promitea informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton, au informat joi media americane, relatează AFP.

Donald Trump a pretins întotdeauna că nu ştie nimic despre această reuniune, care s-a dovedit că a existat şi pentru care Donald Trump Jr. a fost audiat în faţa Congresului.

La 9 iunie 2016, Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui, au avut o întrevedere în Trump Tower, la New York, cu o avocată rusă, Natalia Veselniţkaia, care credeau că este un emisar al guvernului rus capabil să furnizeze informaţii despre Hillary Clinton, adversara democrată a lui Donald Trump.

Potrivit familiei Trump, această întâlnire nu a avut niciun rezultat.

Michael Cohen, fost avocat şi om de încredere al lui Donald Trump, care în prezent a rupt relaţiile cu omul de afaceri republican, a dat asigurări că acesta era la curent cu întâlnirea respectivă chiar înainte să aibă loc, potrivit canalelor CNN şi NBC.

Potrivit acestor surse, Michael Cohen ar fi fost prezent când clientul său a fost informat despre oferta întâlnirii cu avocata rusă şi Donald Trump ar fi aprobat ţinerea întâlnirii.

Surse au declarat pentru CNN că Michael Cohen nu dispune în spirjinul declaraţiilor de dovezi cum ar fi înregistrări audio.

Donald Jr. a oferit explicaţii în vara lui 2017 despre întrevedere, după ce presa a dezvăluit existenţa acesteia.

„Femeia, după cum a spus public, nu era o responsabilă guvernamentală”, a declarat Trump Jr. într-un comunicat, adăugând că, în cele din urmă, ea „nu avea informaţii de oferit”.

Procurorul special Robert Mueller desfăşoară o anchetă pentru a stabili dacă a avut loc o posibilă înţelegere secretă între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump în perioada alegerilor prezidenţiale din 2016.

Potrivit CNN şi NBC, care citează surse anonime, Michael Cohen ar fi dispus să repete declaraţiile în faţa lui procurorului Mueller.

Preşedintele american a negat întotdeauna că ar fi avut loc o înţelegere secretă între echipa sa de campanie şi responsabili ruşi şi a declarat constant că ancheta lui Mueller este o „vânătoare de vrăjitoare”. Rusia a negat, de asemenea, orice activitate de acest fel.

Robert Mueller a pus sub acuzare 31 de persoane, printre care 12 agenţi ai serviciilor de informaţii ale Rusiei, pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat american înaintea scrutinului prezidenţial din SUA din noiembrie 2016.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top