dolar rublaRubla rusească a coborât vineri la un nou minim istoric în raport cu dolarul şi moneda euro, după ce majorarea dobânzii de referinţă de către Banca centrală a Rusiei nu a reuşit să o ajute, transmit AFP şi Reuters.

În jurul orei 07,30 GMT, un dolar american era cotat la 56,83 ruble, în timp ce moneda euro era cotată la 70,40 ruble. De asemenea, indicii bursei de la Moscova au scăzut şi ei pe fondul reducerii preţului petrolului, indicele RTS pierzând peste trei procente, în timp ce indicele MICEX s-a depreciat cu 1,44%.

Rubla s-a depreciat cu peste 40% în acest an, pe fondul scăderii preţului petrolului, dar şi al aversiunii investitorilor faţă de activele ruseşti în urma sancţiunilor impuse Moscovei de statele occidentale.

În încercarea de a opri declinul rublei, Banca Centrală a Rusiei a decis, joi, să majoreze dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază, de la 9,5% până la 10,5%, aceasta fiind cea de a cincea majorare a costului creditului decisă de banca Rusiei în acest an.

Majorarea dobânzii de bază nu pare să fie oprit declinul rublei, moneda rusească având de suferit de pe urma scăderii preţului petrolului, care, joi, a atins cea mai scăzută valoare din ultimii cinci ani şi jumătate. Veniturile din exporturile de petrol şi gaze naturale sunt responsabile pentru jumătate din bugetul Rusiei, ţară care nu este membră a OPEC, chiar dacă este al doilea mare producător mondial de ţiţei.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Banca Rusiei neputincioasă. Rubla atinge un nou minim record în raport cu dolarul şi euro

  1. rsumy spune:

    In ritmul asta ajung rapid la 100… ha, ha, ha.
    „La moment” rubla e peste 57.80 si brent oil sub 62.
    La mai mare (mic :))!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top