În timpul mandatului fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, de la bugetul de stat au fost furate aproximativ 40 miliarde $, conform estimărilor Procuraturii Generale a Ucrainei.

Adjunctul procurorului general, Evgheni Enin, susține că în cei 2,5 ani ai mandatului Ianukovici s-au furat practic bani reprezentand echivalentul unui buget de stat al Ucrainei, potrivit Ukrinform.

Enin afirmă ca organizația criminală condusa de Ianukovici a inclus mai multe grupuri de influență.

”Potrivit anchetei, existau 7 grupuri de influenta. Am analizat în detaliu activitățile uneia dintre cele șapte aripi ale acestei organizații criminale –  aripă coordonata de Kurcenko și Klimenko. Aceste persoane controlau activitatea în anumite sectoare ale economiei naționale a Ucrainei.  Numai din regiunea Dnipropetrovsk, în fiecare lună, ei încasau aproximativ 100 milioane de dolari în numerar…“, – a declarat adjunctul procurorului general.

Enin afirma ca banii au fost apoi trecuti printr-o serie de operatiuni bancare și tranzacții financiare.

”Această aripă deținea mii de companii fictive pentru sustinerea carora au fost angajati aproximativ 400 de experți financiari. Alți 600 de experți erau responsabili pentru spalarea banilor. Este vorba despre un hub internațional de spalare de bani, care dupa ce ”albea” banii, îi folosea pentru achiziționarea de bunuri imobiliare, cluburi de fotbal, iahturi, voturi de parlamentari, sau așa-numitele re-investiții în Ucraina – sub forma de achiziționari de obligațiuni de stat interne” – a expicat adjunctul procurorului general al Ucrainei.

Amintim, pe 28 ianuarie 2015, Fiscul din Ucraina a blocat fonduri in valoare de 1,42 miliarde dolari în conturile societăților asociate fostului președinte Viktor Ianukovici, rudelor sale, oficialilor din fostul guvern și altor persoane afiliate fostului guvern.

Pe 28 aprilie 2017 a intrat în vigoare o hotărâre judecătorească care confisca aceste fonduri.

În conturile Trezoreriei de Stat a Ucrainei au fost deja transferate 1,1 miliarde $, în cadrul executarii senstintei instanței.

Alte 200 de milioane $ în titluri de stat vor fi transferate la Ministerul de Finanțe în vederea reducerii datoriei interne a statului.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

9 Responses to Banda lui Ianukovici a furat în 2,5 ani echivalentul unui buget de stat

  1. Yatsenyuk spune:

    O fi copiate modele de la rusi ,ca si ei sunt rusi si au apartinut pana la raptul teritorial prin lovitura de stat Americano britanica ,rusiei . Dar Toti oligarhii care au lucrat mana in mana cu Ianukovici au ramas acolo in Ukraina ca prieteni ai americanilor ,si treaba merge extrem de prost,efectiv ei sunt in faliment nedeclarat,ca sa nu faca imagine proasta imperiului american .Dar sa rezolvat furtul si coruptia prin indepartarea oligarhului din varful piramidei ? Punand un altul la fel de corupt in locul lui ? Pai daca ,ziceti voi,ca Putin „se bazeaza pe oligarhi corupti” americanii in Ukraina nu tot pe oligarhi corupti se bazeaza ? In moldova,gruzia,tarile baltice ,la fel . Pai cu alegeri libere si democratice dupa arestarea oligarhilor ,nu ar pierde aceste regiuni ? Ce s-ar intampla in moldova de pilda in cazul unei alegeri generale democratice fara furturi masive la urne ? Nu ar iesi partidul lui Dodon ? Dar alegerile se vor fura si se vor smecherii cum a si fost si pana acum .Poporul nu vrea hotia si minciuna americana ,dar e controlat ca o turma de vite prin minciuna si hotia numita „democratie” .

    • Catun spune:

      Propagandistii rusi repeta la nesfarsit minciunile care au fost demontate, fara ca sa poata prezenta ceva sustenabil in favoare vreunei variante. Nu le pasa adevarul, ci doar sa te faca sa nu mai stii ce sa crezi.
      O alta problema a lor este „democratia”. Pentru ei regimul lui Putin este idealul.

      • Toni spune:

        Cine a afirmat ca regimul lui Putin este idealul? De ce minti cu obstinatie?
        E o dictatura, sa fie sanatosi la ei acolo.
        Pe noi ne intereseaza tara asta, Romania, care pentru voi e un hotel unde petreceti cateva nopti dupa care mergeti in alta parte sa ii invatati pe francezi sa ii urasca pe nemti, pe unguri sa ii urasca pe slovaci, pe toata lumea sa fie in zazanie cu toata lumea.
        Pentru noi, Romania e acasa si nu ne intereseaza Rusia atat de suspect de mult ce pe voi, care nu dormiti noaptea din cauza dictaturii din Dagestan.
        Ne intereseaza sa nu impingeti la conflict prin propaganda voastra.
        Restul, Rusia, Dagestan, Congo, SUA…sunt tari indepartate, fiecare cu ale lor.

        • Toni spune:

          Circula un banc la sfarsitul WW II…cica la sfarsitul razboiului Hitler si-ar fi scos masca de latex de pe fata si ar fi zis: sunt agent MI 6 John Smith, am fost trimis aici sa distrug Germania si raportez ca mi-am indeplinit misiunea.
          La fel, Putler ar putea sa va confere premiul Pullitzer intr-o zi, pentru cel mai mare deserviciu adus Romaniei!

        • Catun spune:

          Trolozaure toni, esti un prefacut asa cum te cunosc de un an si jumatate. Esti singurul trol care ai admis ca Putin este un imoral, si acum spui ca este dictator. Iar despre Rusia este o tara terorista.

          Eu sunt multumit cu atat. Daca mai repeti acestea si colegilor tai, pentru mine personal e o realizare.

  2. Catun spune:

    Ceva imi zice ca modelul de mai sus era copiat de la Moscova.

  3. Yatsenyuk spune:

    Foarte interesant ,era un singur oligarh in ukraina,care fura bugetele tarii ,a plecat insul respectiv ,a ramas doar restul cohortei de oligarhi, de hoti cinstiti si buni,proamericani ,si ukraina sa prabushit rapid .Ea in prezent e in faliment ,numai ca nu se recunoaste oficial .Sunt criticati mereu pentru coruptie,dar ei se lupta cu Ianukovici care e plecat de niste ani .

    • Catun spune:

      Pentru starea precara a economiei Ucrainei, de vina este coruptia ramasa in urma fostului presedinte Ianukovici sau razboiul si invadarea zonei puternic industrializate a Donbasului (care aducea cele mai mari venituri la buget)?

  4. bogdan spune:

    Asta e tipul de stat sutinut de Putler ! Asa e in Porcie si asa era si in Ucraina ! Normal ca porcii sunt nemultumiti ca le scapa un asa „preten” . OLr este oricum o tara ratata si fara un viitor in urmatoarele decenii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top