Rusia ar trebui să fie eliminată din competițiile internaționale sportive, au cerut agențiile anti-doping din 19 țări, după reuniunea de la Dublin a membrilor Asociației Organizațiilor Naționale Anti-Doping (NADO).

Ele speră că propunerea va „ajuta mișcarea sportivă sa depășească vremurile întunecate”, scrie BBC.

Luna trecuta, Rusia a refuzat să organizeze Cupa Mondială de Biatlon și a fost lipsită de dreptul de a organiza concursurile de patinaj viteză, bob și scheleton.

Membrii NADO au cerut ca activitatea organizațiilor sportive rusești să fie interzisă până la introducerea unui „sistem anti-doping credibil”. De asemenea, ei au propus să se unifice procesul care va permite sportivilor să participe la competiții ca
„părți neutre”.

În declarația lor comună, reprezentanții a 19 țări au subliniat că „toți cei implicați în sistemul rusesc (de dopaj), sprijinit de stat, trebuie să fie trași la răspundere”.

Inițiativa a fost propusa de organizațiile din Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Japonia, Croația, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Africa de Sud, Germania și SUA.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading...

Related Posts

6 Responses to BBC: Agențiile anti-doping din 19 țări cer eliminarea Rusiei din competițiile sportive

  1. bogdan spune:

    Si nenorocitii de la noi de ce nu au sustinut initiativa ? Polonezii pot dar noi nu ? Se pare ca si pe la noi au ajuns banii porcilor !

    • Catun spune:

      E multa politica, dar si dezinteres. Cine stie cate cozi de topor si-a cumparat Rusia la noi. Oricum sportul e ceva simbolic, ca un blazon. Mai important este cum si cu ce traiesti.

  2. bogdan spune:

    Porcii au sportivi ?! Ei au doar drogati ! Ar trebuui sa stea doar la ei in Godacie si sa organizeze Olimpiadele drogatilor ! Nu au ce cauta in lumea civilizata ! Spurcatii !

  3. Basarabia = Romania spune:

    Foarte bine….si interzicerea Campionatului de Fotbal pe teritoriul imperiului-federatie….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top