Trei jurnalişti au fost arestaţi marţi la Minsk, după percheziţii la sediile a două organizaţii mass-media independente din Belarus, acuzate că au consultat fără abonament informaţii oferite de o agenţie de presă de stat, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Doi jurnalişti de la site-ul de ştiri Tut.By şi un jurnalist al agenţiei BelaPAN au fost încarceraţi, a declarat Comisia de anchetă din Belarus într-un comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, cele două mijloace de informare sunt suspectate că s-au conectat la serviciile agenţiei de presă BelTA, controlată de stat, fără să plătească pentru a avea acces la informaţii.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei jurnalişti riscă până la doi ani de închisoare şi interzicerea temporară de a-şi exercita profesia, conform legii din Belarus.

Editura Beloruskaia Nauka este de asemenea vizată în acelaşi caz, au declarat anchetatorii, care susţin că au înregistrat în 2017 şi 2018 peste 15.000 de conexiuni neautorizate la serviciile agenţiei BelTA, având drept rezultat „un prejudiciu important”.

Responsabili ai Beloruskaia Nauka, BelaPan şi Tut.by „sunt implicaţi în această activitate ilegală”, a afirmat Comisia de anchetă.

Belarus, condus cu o mână de fier de preşedintele Alexander Lukaşenka din 1994, menţine un control constant asupra mass-media, control întărit după protestele din martie 2017, care au condus la sute de arestări.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top