lukasenkoBelarusul doreşte asocierea Rusiei la Parteneriatul Estic, pentru prevenirea apariţiei unor noi linii de împărţire a Europei, a declarat miercuri ministrul belarus de Externe Vladimir Makei la Bruxelles, într-o reuniune la nivel de miniştri, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

În discursul pe care l-a susţinut în sesiunea plenară, Makei a subliniat asupra „necesităţii armonizării diverselor procese de integrare şi asocierii unor terţe ţări, în primul rând Rusia, la activităţile Parteneriatului Estic, cu scopul de a împiedica apariţia unor noi linii de împărţire în regiune”, a declarat şeful diplomaţiei belaruse, citat într-un comunicat.

Reuniunea, la nivel de miniştri, a abordat situaţia de la ultimul summit al ţărilor participante, la Vilnius, în noiembrie 2013, şi dezvoltarea acestui program în contextul situaţiei din Europa de Est şi a acordurilor de asociere semnate între timp de către Republica Moldova, Ucraina şi Georgia cu Uniunea Europeană (UE).

Miniştrii au abordat totodată pregătirile în vederea celui de-al patrulea summit al Parteneriatului Estic prevăzut pe 22 mai 2015 la Riga, în Letonia.

Parteneriatul Estic, lansat la summitul european de la Praga, în mai 2009, este un program conceput de către UE pentru şase state din Europa de Est şi Caucaz, şi anume Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Programul nu prevede aderarea acestora la UE, ci o apropiere politică şi economică.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top