lansare bombaMinisterul Apărării din Rusia ofera date false cu privire la atacurile aeriene efectuate în timpul operațiunii militare în Siria, se precizeaza în cadrul anchetei grupului britanic de investigatii Bellingcat.

Experții au analizat trei video recente prezentate de Ministerul Apărării din Rusia ca fiind inregistrari ale loviturilor aeriene realizate pe 9 noiembrie.

Primul film prezinta presupusul atac aerian asupra unui „depozit de  muniție” în partea de vest a provinciei Raqqa. Cu toate acestea, potrivit experților în geolocalizare, de fapt, atacul aerian a avut loc la 115 km de locul indicat de ruși, în apropiere de satul Al-Bab din provincia Alep.

Cea de a doua inregistrare video prezinta lovitura aeriana „împotriva taberelei de antrenament” din provincia Idlib, a declarat generalul rus Igor Konaşenkov. Cu toate acestea, experții sustin că, în Idlib, incepand cu ianuarie 2014, nu mai exista militanți ISIS, acestia fiind alungati din zona de gruparile rebele.

Cu toate acestea, un aparat rusesc Su-34 „a efectuat o lovitura chirurgicală asupra unui depozit de arme și muniții”. Experții au subliniat faptul că camera video indică o zona situata la aproximativ 20 de kilometri sud fata de locul declarat.

În cele din urmă, al treilea video arată presupusul atac în Idlib „împotriva centrul de comandă al militanților si asupra unui depozit de muniție al ISIS”. Cu toate acestea, geolocalizarea locului atacat de avioanele ruse indică faptul că obiectivul lovit nu se afla în provincia Idlib, ci în ​​apropierea orașului Subida din provincia Alep, unde nu exista prezență ISIS.
bomba KAB-1500Experții Bellingcat sugerează că scopul loviturilor aeriene a fost de sprijinire a forțelor președintelui Siriei, Bashar al-Assad.

„Inexactitățile permanente ale Rusiei în rapoartele privind loviturile aeriene  sunt tot mai ciudate, având în vedere că Ministerul Apărării rus a declarat că efectuează atacuri aeriene numai dupa o amanuntita verificarea a ţintelor, prin canale multiple”, – spun expertii.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Bellingcat: Rusia oferă date false cu privire la loviturile aeriene în Siria

  1. Clau spune:

    rusnacii declara „că efectuează atacuri aeriene numai dupa o amanuntita verificarea a ţintelor, prin canale multiple”. Canalele multiple inseamna pt kakatzii de rusnaci canalizatiile de la kotetz/kremlin, selectia tintelor o face chiar putinalaul care se imbaieaza in fosa septica…

  2. sebastian spune:

    Sa fie sanctionati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top