SavcenkoGermania a făcut apel miercuri la Rusia să o elibereze imediat pe Nadia Savcenko, pilot ucrainean, judecată pentru uciderea a doi jurnaliști în estul separatist al Ucrainei și care a anunțat recent că își continuă greva foamei și a setei, relatează AFP.

”Procesul împotriva dnei Savcenko este în contradicție cu spiritul și litera acordurilor de la Minsk și facem apel, împreună cu partenerii noștri, la eliberarea imediată a Nadiei Savcenko din motive umanitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.

Acordul de la Minsk, din februarie 2015 și care vizează dezamorsarea conflictului în estul Ucrainei, prevede ”schimbul tuturor prizonierilor și ostaticilor”, a reamintit purtătorul de cuvânt.

El a dat asigurări că Germania urmărește ”cu mare atenție starea de sănătate a dnei Savcenko”, al cărei proces se încheie miercuri, după aproape șase luni.

Purtătorul de cuvânt și-a exprimat ”îngrijorarea” din cauza grevei foamei Nadiei Savcenko și a ”douăzeci de luni de detenție, cu metode de interogatorii discutabile, în contradicție cu normele internaționale”.

Parchetul rus a cerut 23 de ani de închisoare împotriva Nadiei Savcenko, judecată din vara trecută de către un tribunal din Donețk, un mic oraș rus situat la câțiva kilometri de frontiera ucraineană. Ea este acuzată că a transmis armatei ucrainene poziția a doi jurnaliști ruși, uciși de un tir de mortieră în estul Ucrainei în vara lui 2014.

Arestată la începutul lui iulie 2014 pe teritoriul rus, potrivit Moscovei, Nadia Savcenko i-a acuzat la rândul său pe rebelii proruși din estul Ucrainei că au capturat-o pe teritoriul ucrainean și au predat-o autorităților ruse.

”Rămân multe semne de întrebare despre cum a fost adusă dna Savcenko pe teritoriul rus”, a conchis Seibert.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top