carl-bildtCapacitatea de aparare a Ucrainei poate fi menținută nu doar prin forța armelor. Occidentul poate deplasa tehnică militara în țările vecine Ucrainei, cu promisiunea livrarii acesteia în decurs de 6 ore din momentul declansarii unui posibil atac, a declarat Carl Bildt, fostul ministru al Afacerilor Externe al Suediei, într-un interviu pentru „Ukrainskaia Pravda”.

Potrivit politicianului suedez, astăzi, în multe țări din UE exista o dezbatere cu privire la livrările de arme Ucrainei, dar când și cum se va termina aceasta este greu de aflat. Sunt de acord că apărarea trebuie să fie menținută, dar acest lucru se poate face nu doar cu arme. Aveți nevoie de la Occident de cat mai multe exerciţii, mai multe echipamente, Suedia furnizează deja această asistență Ucrainei”, a declarat Bildt.

„Personal, îmi place inițiativa lui Sikorski cu privire la dislocarea în Polonia, Bulgaria și România a unui număr semnificativ de arme anti-tanc, cu care să fie instruti militarii ucraineni și să se declare clar că aceste arme sunt aduse special pentru Ucraina, căreia îi vor fi furnizate numai atunci când este necesar. Și ca toate echipamentele vor fi livrate în Ucraina în timp de șase ore în cazul în care există o ofensiva (rusa). Vorbim în special despre arme defensive, este ceea ce are nevoie la urma urmei Ucraina. Pentru ca ea spune că nu are intenția de a ataca!”, a spus Bildt.

JavelinDe asemenea, diplomatul crede că Ucraina ar trebui să fie ajutata cu noi credite. „Sunt foarte importante și promise Ucrainei. Atunci când FMI vorbea despre asistența acordata Ucrainei în valoare de 40 miliarde $, fondurile respective reprezinta doar o parte din suma promisa. În practică, din UE doar Germania, Suedia și Polonia au oferit sume considerabile”, încheie politicianul suedez.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (4 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Bildt: „NATO să antreneze în România armata Ucrainei”

  1. Carstea spune:

    Cred ca ar fi mai bine ca armata Ucrainei sa fie antrenata in Polonia ca oricum sunt ca fratii, sau, de ce nu, in Suedia

  2. yehudy spune:

    draga dorina, in ucraina nu au loc scenarii, au loc fapte reale.
    faptele reale sunt: rusia a anexat (si in felul acesta a incalcat dreptul international) un teritoriu strain: crimeea.
    apoi rusia a initiat o miscare tororista in estul ucrainei.

  3. dorina spune:

    ce buni sunteti voi astia din tarile cu democratii consolidate sa faceti scenarii pe pielea altora!!!!!!!!!!! mai bine ar incepe de la voi ca sunteti mai instruiti!!!!!!!

    • Clau spune:

      bine ai venit pe Pamant Dorina! spune de unde? de pe ce planeta ai venit? sa fie Maica Rusie? aaa scuze, aia nu e o planeta, e o gaura neagra, maro…poate chiar roz dupa ce termina altii ca tine sa dea limbi tatukului vostru putinika-pitikot. Ca sa-ti reamintesc ce s-a mai intamplat in lume cat timp erai cu limba in DOS, hoarda bolsevica a lui putin-pitikot a ocupat teritorii ale unui stat suveran si independent incalcand toate legile si normele internationale, stat pe care chiar voi rusnacii i-ati asigurat in 92 la Budapesta ca o sa-i protejati si respectati daca renunta la armele nucleare. Sa nu ma iei cu propaganda ca e vorba de miscare de recesiune/independenta pentru ca deja de faza asta ati trecut si chiar putinika-pitikot a recunoscut ca a trimis trupele speciale in Crimeea si ca a fost o actiune planificata de ocupare al unui teritoriu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top