Administrația SUA consideră că președinții Rusiei și Statelor Unite, Vladimir Putin și Donald Trump, se vor putea întâlni în viitorul apropiat nu doar la Paris, a declarat pentru TASS consilierul prezidențial american pentru securitate națională John Bolton, care a vizitat recent Moscova.

„Aceasta (întâlnire) va fi la Paris cu ocazia centenarului sfarsitului Primului Război mondial și, cel mai probabil (va fi) una scurta. [Totuși] se pare că vor exista și alte oportunități favorabile pentru noi contacte bilaterale la cel mai înalt nivel”, a spus Bolton.

În același timp, după cum a confirmat Bolton, președintele american Donald Trump consideră că Rusia și Statele Unite ar trebui să mențină vie interacțiunea diplomatică, în ciuda disputelor politice interne din Statele Unite.

„Motivul pentru care m-a trimis de două ori la Moscova și la întâlnirile cu colegul meu (secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei – Nikolai Patrușev) în alte împrejurări este că el crede – în ciuda turbulențelor politice din țara noastră cu privire la amestecul în alegeri, complot etc. – că este important să avem o interacțiune diplomatică puternică”, a spus consilierul prezidential.

În plus, reprezentantul administrației americane a confirmat miercuri că, în opinia Washingtonului, discuțiile lui Putin și Trump ar putea fi organizate și pe marginea summitului G20 din Argentina.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Se încarcă...

Related Posts

One Response to Bolton: Întrevederea Trump-Putin la Paris va fi de scurtă durată. Dar vor fi și alte ocazii

  1. bogdan spune:

    Blondul il va intreba pe Pitik daca doreste vaselina ruseasca sau americaneasca !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top