Dictatorul venezuelian Nicolas Maduro a cumpărat sprijinul Kremlinului prin semnarea unui contract de apărare cu Federația Rusă în luna mai, a scris John Bolton, consilierul presedintelui SUA pentru securitate nationala, pe contul sau de Twitter.

„Maduro este extrem de slab în gestionarea resurselor Venezuelei. În luna mai, când sute de mii de venezuelenieni erau înfometati, Maduro a dat Rusiei 209 de milioane de dolari pentru un contract de apărare ca să cumpere sprijin permanent”, a scris Bolton.

Reamintim că, în mai 2018, în Venezuela au avut loc alegeri ale șefului statului. Potrivit Comisiei Electorale Centrale a țării, actualul președinte, Nicolas Maduro, a câștigat cu circa 70% din voturi, în conditiile în care opoziția a boicotat alegerile.

În ianuarie, pe fundalul protestelor de masă împotriva lui Maduro, președintele Adunării Naționale a Venezuelei, Juan Guaido, s-a declarat președintele interimar al țării.

Majoritatea țărilor UE, SUA, Canada, Australia și o parte din țările Americii Latine l-au recunoscut pe Guaido ca președinte interimar al Venezuelei. Rusia, China și Cuba îl sprijină pe Maduro.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

5 Responses to Bolton: Maduro a cumpărat de la ruși sprijin armat permanent cu 209 milioane de dolari

  1. Ramona Georgescu spune:

    Ce nu stie Bolton este ca venezuelenii sunt infometati si datorita sanctiunolor americane.Ceea ce este desigur ok.Il costa mult mai mult sa cumpere sprijinul americanilor.Aia sunt in stare sa vanda orice.

  2. Maciuca spune:

    Nu exista al treilea pol al puterii,sunt doua, rusia&s.u.a.Daca nu era rusia,s.u.a ingenunchea toata planeta,orice putea lua era bun:gaze(chiar si de sist),petrol.Vânzări : gaze cu cisterna,avioane care se autodistrug(F 35,cad dupa un anumit timp).

    • bogdan spune:

      Mai ai frati acasa ? Du-te si impusca-i si pastreaza un cartus si pt tine ! Ai face o fapta buna pt omenire…

      • Maciuca spune:

        Mai bine iti dau tie un picamar-vibrator sa fi satisfăcut în gaoz ,ca deaia o iei pe aratura cand intri in călduri!

    • profesoru spune:

      Paduchiosule muskal,LUMEA e la picioarele AMERICII ca vrei tu sau nu.Toti vrem sa traim ca ei,casa proprie, 1-2 masini,libertate,ultimele inventii si inovatii,supermagazin,etc.Cine vrea din visele lui lenin,trotski,stalin,putler?Canci.Si inca una bah pastarnak,ia citeste tu cati hulpavi rusi sunt in super America si cati occidentali albi sunt in muskaleria?Stai jos blegule,nota 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top