nemtov si maidanul

Kremlinul s-a razgandit?, se intreaba cunoscutul opozant rus Boris Nemtov, comentand ultima teza a Kremlinului potrivit careia politicianul ar fi organizatorul Maidanului din Kiev.

„Nu Departamentul de Stat al SUA, asa cum afirma inainte. Eu. Foarte tare! Suntem martori la o crestere de cariera fulminanta. Faptul că nu am fost niciodata la Kiev intre 13 noiembrie – 14 februarie pe propagandiști se pare ca nu îi supără”, afirma Nemţov.

„De fapt, minciuna este meseria lor, asa ca nu ma mai mira deloc”, afirma opozantul.

Adevărul este insa că, în noiembrie, oamenii au ieșit în stradă la Kiev scandalizati de politica hoțului şi mincinosului Ianukovici, care timp de trei ani le-a spus despre necesitatea integrarii europene, iar apoi, sub presiunea lui Putin, a dat o teapa mar  poporul sau și a refuzat integrarea europeană, afirma Nemţov.

„Mincinoșii nu vă vor spune că, initial, protestele au fost pasnice, la fel și cerința principală – semnarea acordului de asociere la UE și abia apoi au venit cererile privind demisia guvernului și alegeri anticipate.

Daca Ianukovici ar fi mers în intampinarea oamenilor, nicio varsare de sânge nu ar mai fi avut loc.

Dar dimpotrivă. La cererea lui Putin, el a aprobat legile dictatoriale care au generat coliziunea sociala. Au murit o suta de oameni.

După această tragedie Ianukovici a fugit, iar Putin s-a comportat ca un marodeur  (jefuitor care prada pe campul de lupta dupa ostilitati) si a decis să ocupe o parte din Ucraina, vulnerabila din cauza framantarilor sociale și să înceapă un război cu aceasta slăbita țară.

Acest război este încă în desfășurare și a rapit vietile a 5.500 de oameni.

Eu sunt împotriva revoluțiilor sângeroase. Revoluțiile pot fi evitate. Pentru a face acest lucru, trebuie doar ca puterea sa ofere posibilitatea schimbarii sale pe cale democratica, nu pe Maidan, ci la secțiile de votare.

Nu vreţi Maidan? – dati-ne inapoi alegerile! Și nu va mai trebui sa organizati marșuri grotesti pe bani si zile libere, nu va trebui să mintiti și sa ne faceti de rușine în întreaga lume.

Maidanul apare atunci când hoții încearcă să se mentina cu orice pret la putere, refuzandu-le oamenilor dreptul de a alege.

Și atunci oamenilor le rămâne singura șansă – strada. Și aşa apare revolutia”, incheie Boris Nemtov.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top