DW a analizat modul în care ieşirea Marii Britanii din UE ar putea afecta „Gazprom”, preţul petrolului, complexul militar-industrial al Rusiei, pe oligarhi şi copiii lor.UK brexit

Se crede că în Rusia, sau mai precis – Kremlinul este interesat ca cetatenii britanici sa voteze pe 23 iunie pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană (Brexit). Premierul britanic David Cameron chiar a declarat că președintele rus Vladimir Putin ar fi fericit în urma unui astfel de rezultat al referendumului.

Şi într-adevăr, multe ne conduc la ideea ca din considerente geopolitice, Moscova ar jubila la un astfel de deznodământ.

Şi dacă privim Brexit dintr-un punct de vedere strict economic? Este ieşirea Marii Britanii profitabila pentru Rusia?

Până în prezent nu a ieşit nimeni din UE, de aceea, anticiparea posibilelor consecințe directe și indirecte ale unui astfel de pas este foarte dificil de făcut. Se pot propune însă ipoteze.

Incertitudinea dăunează „Nord Stream-2”

Primul lucru pe care putem sa-i aflirmam cu certitudine este ca Brexit va provoca o lungă perioadă de incertitudine. Nimeni nu știe exact modul în care acest eveniment fara precedent va afecta piețele financiare, care va fi procedura „divorțului” (potrivit regulilor UE, acesta poate dura doi ani), care vor fi noile condiții comerciale bilaterale între UE și Marea Britanie etc. Într-un mediu plin de incertitudine, investitorii internaționali vor prefera să amâne deciziile importante şi să se abțină de la orice investiții majore.
Prin urmare, incertitudinea de pe piețele financiare, generate de Brexit, pot încurca guvernul Federației Ruse să realizeze planul propus pentru acest an de privatizare partiala a marilor companii de stat (VTB, „Bashneft”, ALROSA, „Sovcomflot”, poate şi „Rosneft”), mai ales ca, în mod tradițional, actiunile sunt listate pe Bursa din Londra. Cu alte cuvinte, bugetul Rusiei va pierde incasari valutare importante sau va obține mai puțin decât se aștepta.gaze

Cel mai mult ar putea fi afectat Gazprom și proiectul sau „Nord Stream-2”. Ideea acestui proiect este sa pompeze gaz rusesc pe sub Marea Baltică direct în Germania, iar de acolo printr-o ramificatie de conducte în alte țări ale UE, inclusiv Marea Britanie.

Întrebarea este la ce pret vor fi nevoiti sa importe britanicii gazele din UE? Care vor fi taxele vamale impuse de UE? Nu cumva in urma acestor taxe gazul rusesc îşi va pierde competitivitatea pe insulele britanice în comparație cu gazul natural lichefiat (GNL)? Din cauza acestor incertitudini e posibil ca grupul anglo-olandez Royal Dutch Shell sa amâne punerea în aplicare a „Nord Stream-2” – sau chiar să înceapă să se îndoiască de oportunitate participării la acest proiect.

Încetinirea economică va lovi prețul petrolului

Susținătorii Brexit sunt convinși că dupa iesirea din UE, Regatul Unit va intra pe termen mediu intr-o era de prosperitate economică. La randul lor, adversarii Brexit, inclusiv guvernul britanic, diferite  institute de cercetare și organizații internaționale, precum FMI și OECD, prezic deteriorarea pe termen lung a situației socio-economice.
Oricum, pe termen scurt, in urma „divorţului”, nesiguranța și confuzia vor conduce la o încetinire a creșterii PIB-ului sau chiar la o reducere a Produsului Intern Brut. Este foarte probabil ca vor avea de suferit pietele cu legaturi stranse cu cea britanica  – Germania, Olanda, Irlanda şi Cipru.

Ca urmare a unei încetiniri generale se va produce o comprimare a creșterii PIB-ului în Europa, iar acest lucru va încetini dinamica deja lentă a economiei mondiale, cu efect direct asupra cererii mondiale de energie și alte materii prime. Astfel, indirect, prin scăderea prețurilor la petrol, gaze și metale, Brexit va avea un impact negativ asupra Rusiei.BAE Systems arme

Fără restricțiile UE, industria de apărare britanică va creşte exporturile de arme

Susținătorii Brexit vor ieșirea din Uniunea Europeană şi pentru ca, în opinia lor, UE suprareglementează afacerile. În special, Bruxelles impune restricții la exportul de arme, de exemplu, în țările în care sunt războaie civile sau unde drepturile omului sunt încălcate în mod grosolan. În același timp, industria de apărare, împreună cu industria auto și farma, sunt cei trei piloni ai economiei britanice care s-au erodat foarte mult în ultimele decenii.

Prin urmare, se poate presupune că, în cazul Brexit, Londra va facilita conditiile de export pentru complexul militar-industrial, reprezentat in primul rand de companiile BAE Systems si Rolls-Royce. Întărirea poziției acestor companii  nu este în interesul Rusiei, pentru că armele sunt principala sa bază de exporturi high-tech. Rusii s-ar putea trezi concurati dur pe piete importante, cum ar fi India și Egipt. În acest caz, devalorizarea așteptată a lirei britanice va ajuta la promovarea produselor britanice pe piețele externe.

Devalorizarea lirei: rău pentru industria gazului, bine pentru oligarhii ruşi

Cei mai multi dintre experți cred ca Brexit va duce la devalorizarea lirei sterline față de dolarul SUA și alte valute grele cu 20-30 la sută. Acest lucru va spori competitivitatea industriilor de export ale Marii Britanii și atractivitatea țării pentru turiștii străini, dar, de asemenea, va avea ca rezultat creșterea prețului importurilor.Londra

Prin urmare, slăbirea lirei nu este benefică pentru „Gazprom”. De fapt, din cauza ca gazul rusesc va deveni mai scump pentru importatorii britanici, e posibila o scădere a cererii.

În același timp, ieftinirea lirei va rotunji averile de la Londra ale oligarhilor ruși, ale caror venituri si rezerve de bani sunt exprimate în dolari. Va deveni mult mai ieftina si scoala pentru copiii oligarhilor rusi.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (6 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top