Fondatorul fondului britanic Hermitage Capital, William Browder, care a fost condamnat în absență în Rusia la 18 ani de închisoare pentru ”evaziune fiscală” și alte ”infracțiuni economice”, a intrat în polemică cu Vladimir Putin. Investitorul britanic a negat afirmatia președintelui rus, potrivit căruia Browder ar fi donat o sumă imensa de bani pentru Partidului Democrat din SUA și liderul acestuia, Hillary Clinton.

„N-am facut donații politice pentru Hillary Clinton si niciun alt candidat politic – a spus William Browder, într-un interviu pentru Time – Aceste acuzații sunt la fel de absurde ca și celălalte acuzații făcute împotriva mea de guvernul rus: ei spun ca sunt criminal în serie, agent CIA și MI-6, ca am sarcina de a răsturna guvernul din Rusia etc. M-au acuzat că am furat 4,8 miliarde $ din fondurile FMI în anii 1990, care au fost destinate Ministerului rus de Finanțe”.

„Acești tipi și-au pierdut cu adevărat controlul și au început să facă greșeli”, a adăugat investitorul britanic.

Browder a reacționat la faptul că numele său a fost menționat la conferința de presă de la Helsinki. Vladimir Putin a menționat că procurorul special Robert Mueller, care investighează cazul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite, poate profita de acordul SUA-Rusia din 1999 privind asistența judiciară în materie penală, pentru a-i interoga pe cei 12 presupuși membri ai GRU pe care autoritățile din SUA i-au acuzat de spargerea serverelor Partidului Democrat. El a spus că Moscova ar putea face un pas înainte și sa permită oficialilor americani să participe la aceste interogatorii.

Putin a subiniat ca, în acest caz, Moscova va ridica problema „ca acțiunile sa fie reciproce”. Putin le-a cerut americanilor să-l ajute la investigarea lui William Browder, potrivit Tass.

„Conform investigației noastre, domnul Browder și partenerii săi de afaceri au câștigat în mod ilegal mai mult de 1,5 miliarde de dolari. Nu au plătit impozite, nici în Rusia, nici în Statele Unite, dar banii au fost transferați în SUA. 400 de milioane de $ a fost trimisi la campania electorală a doamnei Clinton. Acestea sunt date oficiale, care sunt prezente în rapoartele lor”, a declarat președintele rus.

Cu toate acestea, chiar a doua zi s-a dovedit că Putin nu a spus adevarul. L-a corectat pe presedintele rus chiar Procuratura Generală a Rusiei, afirmand că „grupul criminal al lui Browder” a transferat Partidului Democrat din Statele Unite doar 400.000 de dolari. „Oricum, o sumă imensă”, a asigurat Biroul Procurorului General.

Browder a declarat într-un interviu că lui Vladimir Putin nu-i place să pronunță numele dușmanilor sai (asa se întâmpla, de exemplu, cu numele liderului opoziției, Alexei Navalnîi). Dar președintele Federației Ruse pronunță deschis numele Browder. Investitorul însuși explică acest lucru prin teama pe care o are Putin.

„Din 2012, Putin si-a propus ca ”Legea Magnitsky” sa fie cea mai mare prioritate a politicii sale”, a spus Browder. Cu toate acestea, toate eforturile depuse de Kremlin au fost în zadar. În plus, legislație similară au adoptat nu numai în SUA, ci și în Marea Britanie, Canada, țările baltice, Gibraltar. Urmeaza ca acte similare sa fie adoptate în Suedia, Franța, Germania, Olanda, Danemarca, Australia, Africa de Sud și Ucraina, spune Browder.

El a mai adaugat că ancheta care a fost începuta de colegul său Serghei Magnitsky, a condus deja la arestarea a zeci de milioane de dolari în conturile funcționarilor corupți și persoanelor asociate acestora din Rusia.

Inamicul statului rus

Istoria persecuției lui Browder, care la un moment dat a fost cel mai mare investitor străin pe bursa din Moscova, este legată de arestarea și moartea angajatului fondului Hermitage Capital – Serghei Magnitsky. El a fost reținut în decembrie 2007 și a murit în arestul politiei din Moscova la 16 noiembrie 2009. Înainte de moartea sa, Magnitsky, care a fost lipsit de îngrijire medicală, a fost torturat de politisti.

Avocatul Serghei Magnitsky a fost arestat pentru acuzații de evaziune fiscală. Cu toate acestea, colegii săi – șeful fondului de investiții Hermitage Capital, William Browder și șeful Firestone Duncan Ltd, Jamison Firestone – au declarat că Magnitsky a fost arestat după ce a dezvaluit schemele de corupție în care au fost implicati funcționari și oficiali de rang inalt din cadrul Ministerului de Interne al Rusiei. În special, Magnitsky a dezvăluit furtul de la buget de stat a sumei record de 230 milioane de dolari. Furtul a fost mascat sub forma returnarii TVA-ului.

Mai târziu, s-a dovedit ca banii furati de corupti au ajuns in conturile violoncelistului Serghei Roldughin, despre care se spune ca este „punguța cu bani“ a lui Vladimir Putin (actualul președinte rus a fost prietent cu mizicianul în anii tineretii).

În 2012, SUA au adoptat „legea Magnitsky”, care impune sancțiuni împotriva cetatenilor ruși implicați în moartea avocatului. Ulterior, legea a fost modificata pentru a pedepsi pe cei care incalca drepturile omului si sunt acuzati de coruptie. Legi similare au fost adoptate în Regatul Unit, Canada și țările europene.

Din cauza „listei Magnitsky“, Browder a devenit cel mai mare dușman al elitei politice ruse.

La 11 iulie 2013, Curtea Tver din Moscova l-a condamnat în absență pe Browder la nouă ani de închisoare în baza acuzațiilor de evaziune fiscală în valoare de peste 522 milioane ruble.

La 29 decembrie 2017, aceeasi instanta il condamna intr-un alt dosar la înca nouă ani de închisoare și o amendă în valoare de 200.000 ruble. Browder a fost găsit vinovat de faliment premeditat și evaziune fiscală în valoare peste 3 miliarde de ruble.

Anul trecut, presa britanică a scris că Comitetul de Investigatii al Rusiei l-a acuzat pe fostul investitor William Browder de organizarea a trei asasinate. Anchetatorii ruși au încercat să ajungă la Browder prin Interpol, dar fără succes. Ca urmare, Parlamentul britanic a cerut excluderea Rusiei din organizația internationala Interpol.

Browder locuiește în prezent la Londra. Rusia caută în continuare extrădarea sa.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

2 Responses to Browder reacționează după ce Putin a făcut o serie de acuzații la adresa sa

  1. ANTIPUTIN spune:

    Il tine Putin in buzunar
    Mai bine zis, in degetar
    Pe Chelul tradator, lui dator
    C’a fost ales, si tot mai des
    Il mai inteapa, ii evoca o groapa
    Pe care KGBul i’o sapa
    Trumpul, sufocat, le da apa
    Cosmaru’l’arunca din pat
    Ochii bulbucati, terorizat
    Ca papusarul Putin
    Il poate juca
    Viu sau chiar… Ingropat !

  2. bogdan spune:

    Porcii trebuie sa plateasca pt toate crimele comise !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top