„Polonia de mai mulți ani – aproape zece ani – eliberează Karta Polaka (document oficial care confirma nationalitatea poloneza a posesorului – n.r). Același lucru și chiar mai mult îl fac Ungaria și România, care elibereaza pașapoarte ungurilor, respectiv românilor ( din strainatate – n.r.). Cu ce sunt mai prejos rușii care trăiesc în Ucraina? Sunt inferiori românilor, polonezilor sau maghiarilor? ” – s-a întrebat recent Vladimir Putin, justificand decizia sa de acordare in regim simplificat a cetateniilor pentru locuitorii din Donbas.

Adevarat, rușii nu sunt inferiori polonezilor, românilor sau ungurilor. Am zice ca din contra – cel putin nu la nivelul constiintei colective in Rusia. Dar pana si in situatia de minoritari, indiferent cat nu s-ar da victime ale prigoanei minoritare, rusii imparatesc nedeclarat teoria suprematiei ”rasei” lor. Acest simplu fapt transpare chiar și din refuzul lor obstinant de a invata limbile nationale (doar in fostele republici URSS, vazute in continuare ca parti ratacite ale imperiului rus).

Totusi, in comparatie cu România, de exemplu, care la randul sau a dezvoltat anumite temeri fata de politica maghiara de acordare a cetateniilor locuitorilor din Harghita si Covansa, nici Ungaria, nici Romania și nici Polonia nu s-au mai razboit pe teritoriile vecinilor de peste 70 de ani. Iar riscul unor razboaie interetnice a fost inlaturat de cand cu umbrela de securitate a NATO.

În cazul Rusiei însa, nu vorbim despre riscuri, ci despre razboiae in desfasurare. Agresiunea armata impotriva Georgiei (inceputa 2008) a fost precedata de o campanie larga de acordare de cetatenii ruse pentru locuitorii din Abhazia si Osetia de Sud. Interventia armata din 2008 a fost justificata atunci de nevoia de aparare a cetatenilor rusi. Intre Rusia si Georgia in continuare nu exista relatii diplomatice, iar situatia la frontiera impusa de separatistii condusi de generalii rusi este tensionata.

Scenariul se repeta in Ucraina. Cu diferenta ca cele doua țări deja se afla in razboi armat nedeclarat.

De aceea acordarea de cetatenii ruse locuitorilor unui teritoriu ocupat – cazul regiunilor din Georgia si Ucraina – nu are nico legatura cu practica civilizata a dublei cetatenii. In cazul Rusiei este o metoda tipic KGB-ista in razboiul hibrid pe care in desfasoara impotriva vecinilor sai.

Ah da. Putin a invocat și argumente de natura umanitara. Cum iese asta potrivit logicii sale?  O tara declanseaza razboi impotriva unui stat vecin, și invocand grozaviile, greutatile razboiului, adica situatia umanitara grea aparuta din vina sa, decide sa ”salveze” populatia, anexand teritoriul statului vecin. În tot acest timp se pretinde stat ”salvator” si ”pacificator”.

 

 

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to București și Budapesta – ”surse de inspirație” pentru Putin?

  1. bogdan spune:

    In primul rand daca ar fi acordat cetatenie dupa aceleasi reguli pt toti godacii de pretutindeni nu ar fi fost nici o problema – doar ca nu e asa ! Iar in al doilea rand ei acorda cetatenie unor godaci din alta tara invadata de ei anterior ! Polonezii ,Ungurii,Romanii acorda cetatenie unor cetateni din alte tari dupa reguli stricte si nu dupa invadarea teritoriilor altor tari ! Si da Romanii , Polonezii chiar si Ungurii sunt Superiori godacilor ! Ca le place sau nu godacilor asta-i adevarul ! Precum si nemtii sau nordicii sunt superiori noua si italienilor ca ne place sau nu . Daca nu recunoastem niste realitati asta nu inseamna ca ele dispar sau nu exista…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top