conducte gazBulgaria a semnat un acord cu România și Grecia privind construcția unei conexiuni dintre sistemele național de transport al gazelor din cele trei tari, cunoscut sub denumirea de Coridorul Verical de Gaze, scrie Wall Street Journal, citându-l pe Zhecho Stankov, adjunctul ministrului energiei din Bulgaria.

Noua conexiune va costa aproximativ 220 de milioane de euro (236.2 milioane dolari), iar punerea în este exploatare este programată pentru 2018, a spus oficialul. Prin aceasta noua conducta Bulgaria va putea cumpăra gaz din Azerbaidjan și de la terminalele GNL din Grecia.

„În sfârșit vom avea o nouă sursă de gaze, pentru că până acum am fost complet dependenti de o singură sursă – Rusia”, – a spus Stankov.

Bulgaria consumă circa 3 miliarde de metri cubi de gaz pe an, din care 95% provin de la monopolul rus „Gazprom”.

Totodata, Bulgaria intenționează să înceapa exploatarea propriilor zacaminte de hidrocarburi. Săptămâna trecută, Sofia a anunțat o licitație pentru dreptul de exploarea în apele teritoriale ale Bulgariei din Marea Neagră.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (7 voturi, media: 4,43 din 5)
Încarc...

Related Posts

One Response to Bulgaria scapă de dependenţa de gazele ruseşti

  1. dan spune:

    Da, bai Moisa, e o publicatie anti-ruseasca! Care-i baiu’? Muta-te pe posturile rusesti. Nici mie nu-mi plac cei care ii ridica in slavi pe criminalii bolsevici. Sa-ti fie rusine, parazitule! Esti cumva o scursura aparuta ca urmare a violurilor in grup facute de primitivii rusi din timpul razboiului? As zice ca da, macurtule!

Lasă un răspuns la dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top