PutinMii de politicieni și funcţionari ruși au primit drept cadou de sarbatori, de la Administrația Prezidențială a Rusiei, volumul de citate din Vladimir Putin – „Cuvintele care schimba lumea”.

Despre recomandarea Kremlinului că toți politicienii trebuie sa citeasca colecția de citate a lui Vladimir Putin, au declarat câtiva participanți la sedinta organizata la Kremlin, la începutul săptămânii trecute.

La sedinta ar fi participat aproximativ 50 de persoane, inclusiv deputați ai Dumei de Stat, din Consiliul Federației și Camera Publică, aceasta fiind condusa de adjunctul sefului administrației de la Kremlin, Viacheslav Volodin.

„Volodin a spus despre carte că ar trebui să fie pe biroul tuturor politicienilor „- a spus sub anonimat un participant la reuniune

citate putinSurse de la Kremlin au confirmat că volumul de citate din Putin a fost distribuit la peste o mie de politicieni și functionari. Cartea a fost trimisă guvernatorilor, presedintilor adunărilor legislative regionale, deputaților din Duma de Stat etc.

Istoricul Nikolai Svanidze sustine ca volume cu citate din liderul suprem al tarii a avut doar Mao Zedong, cartea fiind publicata de Guvernul Chinei în 1966. „Este o treaba atat de asiatica… În țările cu regim autoritar și autocratic întotdeauna se încearca publicarea  expresiilor si cuvantarilor celor mai frumoase ale liderului, chiar dacă aceste expresii nu sunt chiar asa bune” – a explicat RBC.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (2 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

8 Responses to Cadou de sărbători. Funcţionarii ruşi au primit câte un volum cu citate din Putin

  1. yehudy spune:

    putin clar a luat-o pe urmele lui ceausescu: cadouri cu citate din dictatori 🙂

    • yehudy spune:

      draga ivan, politica lui putin a facut ca. tinerii rusiei sa se sinucida in semn de protesst fata de coruptul putin……
      draga ivan, putin a distrus economia rusiei, a distrus rubla, a distrus preturile la alimente, a majorat varsta de pensionare, a trimis la moarte militarii rusi in ucraina si in siria… acum putin trimite la sinucidere adolescentii rusi…
      draga ivan, regimul corupt al lui putin va dezintegra rusia!

      draga ivan, ia in considerare statisticile: daca un adolescent se sinucide, 10.000 de adolescenti ii impartasesc punctele de vedere…..l
      draga ivan, putin a condamnat rusia la dezintegrare…

  2. Andrei spune:

    Viitoarea carte, ii urez sa o scrie, precum politicienii nostril corupti, adica din inchisoare!

  3. Clau spune:

    …cate o rola de hartie igienica…folosita…cu „citate” (din masa de pranz) si imprimeuri cu fundul si „putzul maro” al gandirii putinalaului… Sa le fie de bine!

    • Toni spune:

      dar tie chiar iti plac fecalele, mai baiete.
      inscrie-te la un WC public, zi ca platesti prin mesaje.Pac-un mesaj, o lingura…

      • Clau spune:

        mai toni dimpotriva, chiar nu-mi placeti deloc!!! din pacate peste tot unde apareti transformati locul in WC public… Eu va tot spun sa plecati… si n-am de ales, trebuie sa va spun pe nume sa nu cream confuzii, slugi fii de sluga mancatori de kkt!

  4. Catun spune:

    Daca stirea aceasta era despre vreun lider din vest probabil ca trolii rusi abordau tema incalzirii globale.

  5. Catun spune:

    Salvati padurile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top