prezident cafeFanii lui Vladimir Putin au acum un loc perfect pentru a bea pentru sănătatea presedintelui lor. Într-un cartier muncitoresc din orașul siberian Krasnoiarsk a fost deschis un local dedicat în întregime „președintelui-supererou”, explică Daily Telegraph.

În incredibil de patrioticul Prezident Café, imaginile cu Putin împodobesc toti pereții, iar președintelui SUA, Barack Obama, i-a fost rezervat doar spatiul de pe hârtia igienică. De altfel, fața lui Obama, care este caricaturizata împreuna cu fețele altor lideri occidentali – David Cameron și  Angela Merkel – și covorașele din toaleta – în culorile steagului american – subliniaza „nota antioccidentala” a localului, descrie ziarul.

Tot în local, clienții au posibilitatea sa pozeze alaturi de imaginea in marime naturala a presedintelui Putin. Pereții sunt acoperiți cu zeci de fotografii ale liderului rus, în care se poate urmări drumul său in viata, de la copilărie pana la Kremlin.

Patronul în vârstă de 26 de ani, Dmitri Jdanov spune că nu nutrește ura față de Occident. Potrivit lui, „sunt doar afaceri, nimic personal”.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Cafeneaua Prezident: Putin – la loc de cinste, Obama – în toaletă

  1. rsumy spune:

    Am văzut la tv imagini cu respectiva cafenea.
    Cam bătea vântul pe-acolo…
    🙂

  2. bogdan spune:

    Pai nici parintii lui cand l-au nascut nu au avut nimic personal cu el facand asa un bou ! Era doar inmultirea speciei rudimentare ruse…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top