abbott_cameronPremierul britanic David Cameron i-a cerut, vineri, preşedintelui rus Vladimir Putin să pună capăt agresiunilor asupra Ucrainei, în timp ce omologul său australian Tony Abbott l-a acuzat pe liderul de la Kremlin că vrea să refacă „gloria pierdută a Imperiului ţarist”.

Declaraţiile intervin cu o zi înainte de sosirea preşedintelui rus la summitul G20, programat pentru sâmbătă şi duminică la Brisbane, în estul Australiei, în contextul în care Occidentul ameninţă Moscova cu noi sancţiuni, pe fondul conflictului din Ucraina.

Într-un discurs în Parlamentul australian, David Cameron a avertizat Rusia că riscă noi sancţiuni dacă nu se angajează să soluţioneze conflictul din Ucraina, în condiţiile în care regiunile rusofone din estul ţării sunt controlate de forţe proruse.

„Dacă Rusia va adopta o abordare pozitivă faţă de libertatea şi responsabilitatea Ucrainei, sancţiunile ar putea ridicate. Dar dacă Rusia continuă să înrăutăţească situaţia, sancţiunile ar putea să fie intensificate”, a subliniat Cameron.

Premierul britanic a calificat acţiunile Rusiei ca fiind ale unui „stat mare care agresează ţările mai mici din Europa”. La rândul său, premierul australian Tony Abbott i-a cerut liderului rus să-şi recunoască vina pentru prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în luna iulie, într-o zonă controlată de rebelii proruşi din estul Ucrainei, care s-a soldat cu 298 de morţi, printre care şi australieni.

Avionul a fost doborât de o rachetă furnizată rebelilor proruşi de Rusia, susţin occidentalii, în timp ce Moscova a respins acuzaţiile şi a acuzat forţele ucrainene.avion doborat

Criticând creşterea activităţilor militare internaţionale ale Moscovei, premierul Tony Abbott a mai afirmat că Rusia îşi arată puterea într-un mod pe care nu l-a mai folosit de mult timp şi a menţionat în acest sens prezenţa mai multor nave ruse, semnalată în cursul acestei săptămâni la nord de coastele Australiei. „Fie că este vorba despre agresarea Ucrainei, sau de intensificarea zborurilor avioanelor militare în spaţiul aerian al Japoniei, al statelor europene, sau de forţele navele prezente în acest moment în Pacificul de Sud, Rusia este mult mai sigură pe acţiunile sale, cum nu a mai fost de multă vreme”, a avertizat premierul australian.

„Rusia ar fi mult mai atrăgătoare dacă ar dori să fie o superputere prin promovarea păcii, a libertăţii şi prosperităţii, în loc să încerce să refacă gloria pierdută a Imperiului ţarist sau a Uniunii Sovietice”, a adăugat el.

Rusia a reafirmat, joi, că nu are militari în estul Ucrainei, în contextul acuzaţiilor lansate de Occident, care au avertizat Moscova cu privire la riscul agravării conflictului din estul ucrainean.

armataLa rândul său, Ucraina a anunţat că se pregăteşte pentru noi confruntări, iar prezenţa trupelor ruse în regiunile separatiste provoacă temeri cu privire la declanşarea unui război deschis, după două luni de armistiţiu fragil.

Kievul şi Occidentul acuză Moscova pentru deteriorarea situaţiei din estul Ucrainei, unde armistiţiul intrat în vigoare la începutul lunii septembrie este în prezent ameninţat. Peste 4.000 de persoane au fost ucise în zonă de la începutul confruntărilor, în aprilie.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Încarc...

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top