Ministerul de externe al Canadei a anunțat joi că depune eforturi diplomatice pentru desfășurarea unei forțe ONU de menținere a păcii în Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Peste tot în lume, Canada a purtat discuții cu mai multe țări asupra viabilității și utilității posibilității de a implementa operațiuni de menținere a păcii și de asigurare a unei supravegheri polițienești în Ucraina”, a declarat ministrul de externe, Chrystia Freeland.

Comunicatul ministerial precizează că premierul canadian, Justin Trudeau, a promovat ideea trimiterii „căștilor albastre” în Ucraina inclusiv printr-un dialog direct cu cancelarul german, Angela Merkel. Freeland a examinat personal fezabilitatea și perspectivele unei astfel de misiuni împreună cu secretarul de stat american, Rex Tillerson, și cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres.

Freeland este de origine ucraineană, la fel ca alți 1,2 milioane de canadieni, arată AFP. Guvernele de la Ottawa au susținut permanent poziția Ucrainei în conflictul cu Rusia, după anexarea Crimeei în 2014, și au adoptat sancțiuni împotriva Moscovei, alături de alte state occidentale. La începutul acestui an, Canada a prelungit până în 2019 misiunea unui contingent militar însărcinat cu instruirea trupelor ucrainene.

Crearea unei forțe de menținere a păcii trebuie aprobată de Consiliul de Securitate al ONU, unde Rusia are drept de veto.

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (3 voturi, media: 3,67 din 5)
Se încarcă...

Related Posts

2 Responses to Canada și-a mobilizat diplomații pentru desfășurarea „căștilor albastre” ONU în Donbas

  1. „Cărați-vă din Moldova, rusnacilor!” spune:

    Troli rusnaci, la cate prostii pe mmp debitati ar trebuie sa sistati alimentarea cu paducel. Repetati aceleasi baliverne cu insistenta prosteasca. Numai betivii faca asa. Vorba trolozaurului Toni: „rusii sunt betivi”.

  2. bogdan spune:

    Problema este ca Porcii Invadatori din Donbas nu vor sa plece ! Au foame mare si trebuie neaparat sa fure din vecini !
    Munca nu este exact punctul forte al acestei specii de animal ! Ei sunt experti la furat si ucis…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top