rebeli prorusiPrograma școlară a universitatilor din Rusia a abordat uimitor de repede tema Ucrainei si a ”amenintarii” pe care aceasta tara o reprezinta la adresa securității naționale a Rusiei. Cand am citit nu mi-a venit sa cred. Da, nu este o greseala. De exemplu, la Universitatea de Stat din Kuban (sudul Rusiei) studentii de la Facultatea de Drept trebuie sa argumenteze de ce este tara vecina o amenintare la adresa Rusiei.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu tema, le spun ca in primavara anului trecut Rusia a anexat Crimeea teritoriu care este parte a Ucrainei nu doar in virtutea dreptului internațional, dar, de asemenea, în conformitate cu tratatele internaționale semnate de Rusia.

Apoi, cetățeni cu pașapoarte rusești conduc revolta armata separatista în Donețk și Lugansk, regiuni ale Ucrainei. Multi dintre acesti ”patrioti rusi” recunosc deschis implicarea Rusiei – inclusiv la nivel oficial – in ațâțarea razboiului din Ucraina. Un exemplu este odiosul StrelkovGirkin, acuzat de statul ucrainean pentru terorism. Strelkov este deja vedeta in Rusia, intreprinde ”turnee” prin tara și da interviuri despre faptele sale de ”vitejie” pe teritoriul Ucrainei.

ucraina

Subiecte pe un bilet la examenul ”Bazele constitutionale ale securitatii nationale” …2. Ucraina, ca amenintare la adresa securitatii nationale

Guvernul rus susține separatiștii din estul Ucrainei, le furnizează arme (inclusiv vehicule blindate și sisteme de apărare aeriană), organizeaza recrutarea de mercenari și voluntari” pe care ii trimite in Ucraina.

Între timp, în Ucraina, militarii rusi ucisi se afla fie în vacanță”, fiela exerciții militare pe teritoriul Rusiei„. Moartea lor este ascunsă, iar familiile lor sunt ”convinse” de oficiali ai armatei sa păstreze tăcerea (altfel nu obtin pensii si alte reparatii morale). Și trebuie să fii total zombificat de canale rusești de televiziune ca sa crezi armata ucraineană se lupta cu „populatia civila disperata din Donetk„, și nu cu trupele armatei regulate ruse deghizate in ”miliții populare”.

Propaganda rusă numește autoritățile ucrainene junta dela Kievși fasciști”. Poporului ucrainean este banderovist”, iar armata ucraineană care își apăra țara – trupe punitive (karately), comparate cu trupele SS. Apoi, Moscova glorifica inexistenta „Novorossieși Republicile Populare Donetk si Lugansk”.

Ucraina nu a ocupat de la Rusia nici macar un mp de teritoriu, în Rusia nu lupta cetățeni ucraineni sau armata ucraineană, Ucraina nu livreaza arme separatiștilor ruși, ex. cecenilor (nici macar in secret), iar guvernul de la Kiev nu spune despre cel de la Moscova ca este fascist” sau ca este o junta”.
rebeli
Cu toate acestea, studenții de la Kuban (și, cu siguranta nu numai ei) învață la scoala că Ucraina este o amenințare la adresa securității naționale a Rusiei, și nu invers. E mai rău ca o minciună, este o răutate deliberată.

În doar un an, regimul lui Putin a reusit sa faca ceva monstruos. A tranformat Ucraina, care are cu Rusia secole de istorie și cultură comună, în cel mai rău dușman al sau.

Multa lume spune ca ceea ce se intampla intre Rusia si Ucraina nu ne priveste. Ba ne priveste si nu doar pentru ca evenimentele în cauza au loc intr-o zona aflata la diferenta de o ora de fus orar.

Ticalosii (cei straini, dar si ai nostri) trebuie aratati cu degetul. Toata lumea sa stie cine sunt ei, cu se se ocupa si cum se ascund printre oamenii decenti.

Deconspirand ticalosii ne asanam vietile, recapatam increderea in semeni – un sentiment extrem de important pentru convietuirea noastra. Profitori/oare, mincinosi/oase, parvenitii, toti cei ce se inchina idolulului de hartie sau plastic si care intru aceasta credinta calca pe cadavre, patronii care nu-si platess angajatii cu lunile, tanarul corporatist de succes, cu nevasta si copil, si cu alte relatii fara obligatii (totul cu acordul tacit sau complice al anturajului);  iubita care inseala cu primul mascul alfa nou aparut in zona (valabil ptr ambele sexe), in acordurile aprobatoare ale corului de prietene ( macar sa avem material pentru noi barfe). Cel mai bun tovaras de la birou, care se dovedeste un si mai bun tovaras cu seful tau.
Tradarile, inselaciunile, minciunile au devenit atat de banale incat omul decent a ajuns sa fie ca un animal pe cale de disparitie. Da, il cunoastem cu totii si ocazional ne prindem in hora batjocoritorilor si îi zicem fraier, ratat, luzer, prost. Am ajuns sa traim intr-o lume in care minciuna, tradarea, jignirea gratuita, nu mai scandalizeaza pe terți. De aceea, oamenii morali trebue sa ia atitudine, sa nu mai accepte niciun fel de propaganda care sa acopere fapte si actiuni scandaloase (in cazul problemelor dintre Rusia si Ucraina, chiar fapte de crima).

Acest articol este proprietatea Pagina de Rusia și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Votează: Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (8 voturi, media: 4,50 din 5)
Încarc...

Related Posts

4 Responses to Când minciuna devine răutatea deliberată a unui întreg stat

  1. rsumy spune:

    Ăștia, cu fasciștii în gură, sunt spălați rău de tot pe creier… .
    Pe bolșevici… Pe ei, mama lor :).

  2. Aleksandr Lebed spune:

    Ce panarama…
    Adica Rusia trebuia sa-si abandoneze cetatenii si terotoriile ca sa vina fascistii la putere si sa distruga tot?
    Hai ca asta e buna…
    Derbedeii si golanii din Maidan ucid populatia de etnie rusa si distrug tara!
    De ce nu vorbeste NIMENI de sutele de mii de refugiati din estul Ucrainei?
    Era logic sa anexeze Crimeea,cu o populatie aproape in intregime rusa si cu baza flotei ruse!Doar nu credeati ca va lasa flota rusa pe mana UE sau NATO?
    Haide bre,suntem in filme cu prosti?
    Da,ce rau este Putin ca isi apara populatia si le trimite ajutoare,ce rea este Rusia ca le da ucrainienilor gaze la pret redus sa nu moara de frig,evident Rusia e imperiul raului absolut,dar banii si resursele ei vad ca sunt foarte bune!
    Ucraina sa-si plateasca mai intai datoriile catre Rusia si apoi sa vorbeasca,pana atunci ciocul mic!
    Asa le trebuie daca au distrus tara cu fascistii lor…
    Acum au pretentii de la Rusia,hai ca asta-i buna…pai sa le dea bani si ajutoare SUA si UE care le-a cautat in coarne.
    Iar porcaria cu sanctiunile este cea mai mare tampenie,criza din Ucraina va distruge economia mondiala,inclusiv SUA si UE!
    Deja cetatenii lor au mari probleme din cauza sanctiunilor,asa ca decat sa viseze ca va fi inlaturat Putin,sa nu care cumva sa zboare ei de pe scaunele puterii,cu o populatie saracita si revoltata!
    Si da,orice mare putere isi apara zona de influenta…asa ca sa nu mai trancane toata ziua cu democratia,populatia nu vrea si nu are nevoie de asa ceva,ci doar de paine si circ,restul e can-can.
    Sa mai lase vrajeala cu legile lu’ peste prajit,ca daca Rusia invada Alaska,SUA nu mai mai tinea cont de nici o lege,fiindca legea o face cel puternic,la fel ca si istoria.

    • zizou spune:

      tataica esti un bolsevic ordinar. una din ultimele ramasite odioase. nu mai avem mult si scapam de generatia voastra vanduta si egoista. drum bun….

  3. rsumy spune:

    Excelent articol!

Lasă un răspuns la zizou Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top